Prima sărbătoare mare cu care se deschide anul bisericesc este Naşterea Maicii Domnului. Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului şi Mântuitorului nostru, a fost rodul rugăciunilor neîncetate ale Sfinţilor şi Drepţilor Ioachim şi Ana din Nazaret. Descendent din seminția lui Iuda, Sfântul Ioachim l-a avut ca strămoş pe regele David, iar Sfânta Ana provenea din seminţia preoţească iudaică a lui Levi. Pentru că nu aveau copii, Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana erau desconsideraţi de popor. Odată, fiind în templu, Ioachim a fost umilit de un evreu care i-a spus că este nevrednic să aducă daruri pentru că nu are copii din cauza unor păcate ascunse. Dar Milostivul Dumnezeu, ascultându-le rugăciunile făcute cu lacrimi, i-a dăruit Sfintei Ana un copil. Un prunc cu o chemare sfântă, şi anume aceea de a fi Mama care a dat trup omenesc Fiului lui Dumnezeu Cel veşnic, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Maica Domnului este numită şi Fecioară sau Fecioara Maria, aceasta fiind prima denumire evanghelică pe care o găsim menţionată în Evanghelia după Sfântul Luca. Noi, creştinii, mărturisim adevărul că Maica Domnului este pururea-fecioară, iar pururea-fecioria sa a fost preînchipuită în Vechiul Testament în rugul aprins care nu se mistuia şi pe care l-a văzut Sfântul Proroc Moise. În teologia clasică greacă, precum şi în imnologia Bisericii, Maica Domnului este numită şi Theotokos, adică Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta, ea este plină de har şi mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii. Calitatea centrală a Fecioarei Maria în Biserică este aceea de a fi mijlocitoare pentru toţi oamenii la Fiul ei, Iisus Hristos Domnul.