Sfântul Apostol Irodion era din Tarsul Ciliciei, rudă cu Sfântul Apostol Pavel. A fost hirotonit episcop și pe mulți dintre elini i-a adus la dreapta credință. Pentru aceasta, au năvălit asupra lui închinătorii la idoli care l-au chinuit. După multe suferințe îndurate, a fost înjunghiat cu un cuțit și crezând păgânii că l-au omorât, l-au lăsat și s-au dus. Dar, cu harul lui Dumnezeu, Sfântul Apostol nu murise, ci, sculându-se, a propovăduit cuvântul Domnului la Roma, împreună cu Sfântul Apostol Pavel. Când Sfântul Apostol Petru a fost răstignit în anul 67, tot atunci a fost omorât și Sfântul Irodion. Despre Sfântul Apostol Agav se amintește în Faptele Apostolilor: „În acele zile s-au coborât de la Ierusalim la Antiohia proroci. Și sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul că va fi în toată lumea foamete mare, care a și fost în zilele lui Claudiu” (Fapte 11, 27-28). În Cezareea, Sfântul Agav i-a spus Sfântului Pavel pătimirile ce avea să le îndure la Ierusalim. Sfântul Ruf era, conform tradiţiei, fiul lui Simon Cirineanul, cel care L-a ajutat pe Domnul Iisus Hristos să-Și ducă Crucea spre Golgota. El este amintit în Epistola către Romani de către Sfântul Apostol Pavel, care scrie: „Îmbrăţişaţi pe Ruf, cel ales întru Domnul, şi pe mama lui, care este şi a mea” (Romani, 16, 13). Ruf a ajuns apoi Episcop al Tebei din Grecia. Sfinţii Asincrit şi Flegon sunt şi ei amintiţi de Sfântul Pavel în Epistola către Romani: „Îmbrăţişaţi pe Asincrit, pe Flegon, pe Hermes, pe Patrova, pe Hermas şi pe fraţii care sunt împreună cu ei” (Romani 16, 14). Toți acești Apostoli, fiind din cei 70, au propovăduit în lume Evanghelia lui Hristos, pe mulți necredincioși aducând la adevărata credință.
Calendar ortodox, 8 aprilie: Sfinţii Apostoli Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit și Ermis; Sfântul Ierarh Celestin, Episcopul Romei
Stiri Botosani Tuesday, 8 April 2025 CulturăSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?
Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...
Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...
Cal salvat dintr-un beci, pompierii au avut nevoie de un buldoexcavator! - FOTO
S-a întâmplat în localitatea Slobozia, comuna Broscăuți. Capacul din lemn care acoperea beciul a cedat sub greutatea animalului, iar acesta a ajuns în groapa adâncă, d...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.75 secunde