Calendar ortodox, 4 decembrie: O cinstim astăzi pe Sfânta Varvara, ocrotitoarea copiilor, mamelor și tinerelor

Sfânta Mare Muceniţă Varvara, din cetatea Heliopolis, a trăit în vremea împăratului Maximian (286-305).

Ziua de 4 decembrie este închinată Sfintei Mucenițe Varvara, considerată ocrotitoarea copiilor, mamelor, tinerelor, dar şi a minerilor. Ea a fost înzestrată de Dumnezeu cu darul facerii de minuni după ce a refuzat să se lepede de Hristos și a fost ucisă chiar de către propriul tată.

Tatăl său, Dioscor, o ţinea închisă într-un turn din pricina frumuseţii ei trupeşti. Varvara credea în Hristos, iar când tatăl ei, care era păgân, a aflat aceasta, a vrut să o omoare. Însă Varvara a reuşit să fugă în munţi, scăpând în chip minunat, după ce o stâncă s-a deschis pentru ca ea să treacă. După multe căutări, Dioscor a găsit-o şi a dat-o pe mâna chinuitorilor. Ocărând idolii şi mărturisindu-L pe Hristos, fericita a fost bătută cumplit, arsă cu foc, tăiată pe trup, lovită în cap cu toiege, dezbrăcată şi purtată aşa prin cetate, dar a fost păzită în chip minunat de Dumnezeu. Văzând chinurile sale, o tânără pe care o chema Iuliana a mărturisit şi ea că este creştină şi pentru aceasta a fost omorâtă cu sabia. Dioscor, tatăl Sfintei Varvara, era atât de împietrit de diavolul, încât nu l-au impresionat chinurile fiicei sale.

 

Fără ruşine, el însuşi i-a fost ucigaş, căci luând-o, a dus-o la locul de tăiere care era într-un munte înalt şi acolo a omorât-o cu sabia.

După ce a ucis-o pe fiica sa, pe Dioscor l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, căci a fost ucis de un trăsnet pe când cobora din munte.

Astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, dogmatist şi imnograf. Acesta a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul (717-741) şi a lui Constantin Copronim (741-775), fiul său. Era de neam bun şi credincios și a studiat ştiinţa elinească, precum şi adâncul Scripturii la dascălul Cosma Asincrit, care fusese răscumpărat din robie de tatăl Cuviosului Ioan, împreună cu alţi robi.

După ce a intrat în monahism, la sfatul Maicii Domnului a alcătuit imnuri şi cântări spre slava lui Hristos. Sfântul Ioan Damaschin are şi multe scrieri, printre care „Dogmatica“ şi trilogia „Izvorul cunoştinţei”. S-a mutat în pace la Domnul la vârsta de 104 ani, în anul 749.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un șofer beat criță a ieșit cu mașina în decor, la Joldești, și nu a scăpat de arest!

astăzi, 15:00

La data de 26 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 35 de ani, din munici...

Minoră dintr-un centru social exploatată sexual de trei adulți și un alt minor într-un apartament din Dorohoi!

astăzi, 14:27

În urma activităților desfășurate de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracți...

Permise de conducere false, cumpărate cu 2.650 de euro, depistate în Vama Stânca!

astăzi, 14:11

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa a doi bărbaţi care au prezentat la trecerea frontierei de stat permise ...