Cuvioasa maica noastră Melania a trăit pe vremea împăratului Honoriu. Era de neam cinstit şi strălucit, întâiul în senatul roman. Sfânta iubea din toată inima pe Domnul şi dorea să trăiască în feciorie. Dar părinţii ei au măritat-o, împotriva ei, şi a avut doi copii. Murindu-i părinţii şi copiii, a părăsit cetatea şi s-a mutat în afara zidurilor cetăţii. Acolo trăia în schimnicie, vindeca pe bolnavi, primea pe străini, cerceta pe cei din închisori şi pe cei surghiuniţi. Apoi a vândut averea ei cea mare. A luat pe ea 120.000 de galbeni şi i-a dat la mănăstiri şi la biserici. La început mânca o dată la două zile, apoi o dată la cinci zile, sâmbăta şi duminica. Avea scriere foarte frumoasă şi împodobită. În urmă a plecat în Africa, unde a stat şapte ani. După ce a împărţit averea ei şi acolo, s-a dus în Alexandria. Din Alexandria s-a dus la Ierusalim şi a trăit într-o chilie. A strâns în jurul ei 90 de fecioare şi le ţinea pe cheltuiala ei cu tot ce le trebuia. Îmbolnăvindu-se foarte greu de durere de coaste, a chemat pe Teofil episcopul Elefterupolei. S-a împărtăşit cu Sfintele Taine, şi-a luat rămas bun de la surorile ei şi a rostit aceste ultime cuvinte: „Aşa s-a făcut, precum a hotărât Dumnezeu!”; şi îndată şi-a dat Domnului duhul ei.