Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Midichiei, s-a născut în Cezareea Bitiniei, într-o familie de oameni evlavioşi şi rugători. La scurt timp după naşterea sa, a rămas orfan de mamă şi a fost crescut de bunica sa. Iubitor de curăţie şi sfinţenie încă din copilărie, a devenit ucenic al pustnicului Ştefan, care l-a trimis la Mănăstirea Midichiei, de pe muntele Olimp. Bătrânul şi înţeleptul egumen Nichifor l-a primit cu multă dragoste şi doar la 7 ani de când venise la acel aşezământ monahal l-a propus spre hirotonie Sfântului Patriarh Tarasie al Constantinopolului (784-806), ctitorul mănăstirii. Odată cu hirotonia, i s-a încredinţat şi toată rânduiala mănăstirii, ca ajutor al Cuviosului Nichifor, care era slăbit de bătrâneţe. Pentru că a crescut mult numărul călugărilor în acest timp şi fiind iubit de aceştia, după moartea bătrânului egumen, Nichita a fost ales egumen al mănăstirii. Şi aşa, vieţuind în toată fapta cea bună, a ajuns la anii bătrâneţilor, dar şi la vremea mărturisirii şi a pătimirii celei vitejeşti. În timpul împăratului Leon Armeanul, în anul 813, când au fost prigoniţi cinstitorii sfintelor icoane, Cuviosul Nichita a fost trimis în exil pentru credinţa sa mărturisită la Sinodul al 7-lea Ecumenic. Slăbit de suferinţe şi bătrâneţe, la sfârşitul prigoanei, în anul 820, Sfântul Nichita s-a retras într-un schit de unde s-a mutat la Domnul, în anul 824.
