Sfântul Nichita a ales de tânăr viaÅ£a monahicească ÅŸi plăcând lui Dumnezeu pentru virtuÅ£ile sale a fost ridicat la scaunul arhieresc al Calcedonului, unde a păstorit între anii 726 ÅŸi 775. Acesta s-a dovedit a fi împlinitor al poruncilor divine, păzind cu sfinÅ£enie pravilele rânduite de SfinÅ£ii Apostoli ÅŸi de SfinÅ£ii PărinÅ£i, bun păstor ÅŸi plin de osârdie în sporirea dreptei credinÅ£e. Din lucrul mâinilor sale îi miluia pe săraci, îi hrănea pe cei flămânzi, îi îmbrăca pe cei goi ÅŸi îi primea pe cei străini. Totodată era ÅŸi un apărător al văduvelor ÅŸi al orfanilor, încurajându-i atât prin cuvânt, cât ÅŸi prin milostenii. În vremea lui s-a ivit în Biserică lupta împotriva sfintelor icoane ÅŸi s-a făcut dezbinare între creÅŸtini. ÎnÅŸiÅŸi împăraÅ£ii au căzut în rătăcire ÅŸi au prigonit pe cinstitorii sfintelor icoane. Sfântul Ierarh Nichita s-a arătat mare apărător al credinÅ£ei statornicite de SfinÅ£ii PărinÅ£i, mărturisind pretutindeni că icoanele sunt vrednice de cinstire ÅŸi că scoaterea lor din biserică este o grea rătăcire de la dreapta credinţă. Pentru râvna lui a fost alungat din scaunul arhieresc ÅŸi osândit la surghiun, iar după multe suferinÅ£e, izgoniri ÅŸi chinuri, se spune că s-a retras într-o mănăstire din Palestina, unde cu bucurie s-a mutat la Domnul, statornic fiind în mărturisirea sa până la capăt.
