Crescut în duhul tradiţiei ortodoxe, tânărul Andrei a primit de la Dumnezeu darul picturii şi sculpturii bisericeşti. Odată, năvălind turcii pe meleagurile sale, a fost luat sclav şi dus la Constantinopol. Acolo a îndurat multe umilinţe şi amărăciuni, mai ales că era înconjurat numai de străini păgâni.

După o vreme, Andrei a fost răscumpărat de creştini şi a slujit Domnului ani mulţi ca mirean pe lângă Patriarhia Ecumenică, desăvârşindu-şi priceperea artistică şi cunoaşterea limbilor greacă, turcă şi arabă. Pe la anul 1690, la recomandarea Patriarhului Ierusalimului, Dositei Notara, a venit în Ţara Românească la cererea Voievodului Constantin Brâncoveanu, pentru a ajuta la tipărirea cărţilor bisericeşti. Aşadar, activitatea sa în slujba Bisericii și-a desfășu­rat-o în Ţara Românească. La călugărie, Andrei a primit numele Antim.

CITEȘTE ȘI: "Ce se poate întâmpla cu câinele de vânătoare?"

 

A fost egumen al Mănăstirii Snagov, Episcop de Râmnicu Vâlcea și Mitropolit al Ţării Românești. A fost un mare om de cultură: tipograf, sculptor, pictor teolog și autor al celebrelor Didahii (o colecție de predici folosite la marile sărbători de peste an). Începută în 1713, Mănăstirea Tuturor Sfinţilor construită în Bucureşti după planurile proprii poartă cu adevărat pecetea sufletească a ctitorului ei.

La insis­tențele Porții Otomane a fost exilat în anul 1716. De asemenea, a fost caterisit pe nedrept de Patriarhia Ecumenică, fiind condamnat la închisoare pe viaţă la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Sinai.

Şi-a dat viața ca un martir pentru credința creștină, fiind ucis de ostașii care îl escortau pe drumul exilului. Abia în 1966 Patriarhia Ecumenică a ridicat caterisirea nedreaptă ce era asupra Sfântului Antim, iar în anul 1992 a fost recunoscut în chip sobornicesc drept Sfânt Ierarh şi Sfinţit Mucenic.