Sfântul Constantin cel Mare (306-337) a fost fiul lui Constanţiu Chlor şi al cinstitei Elena. După moartea tatălui său, a luat stăpânirea împărăţiei, cu învoirea întregii oştiri, însă, auzind Maxenţiu acest lucru, a pornit război împotriva sa. Acesta, ştiind că oştirea sa este mai slabă decât cea a lui Maxenţiu, s-a rugat lui Dumnezeu şi ca răspuns la rugăciunile lui a văzut ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă strălucind pe cer, pe care scria cu slove alcătuite din stele: „in hoc signo vinces - prin acest semn vei învinge!”. Deci, punând el pe steaguri semnul Sfintei Cruci şi monograma lui Hristos, l-a biruit pe Maxenţiu la Pons Milvius (Podul Vulturului) în anul 312. Împăratul Constantin a dat în anul 313 o hotărâre prin care acorda libertate deplină creştinilor în întreg Imperiul Roman, cunoscută sub denumirea de Edictul de la Milano. Mai târziu, Împăratul Constantin cel Mare a mutat capitala imperiului de la Roma pe malul Bosforului, la Constantinopol, el întemeind prima cetate creştină din istorie. Tot în timpul său s-a ţinut şi Sinodul I Ecumenic, la Niceea, în anul 325, în cadrul căruia a fost condamnată erezia lui Arie. Sfântul Constantin a fost îndrumat în viaţa sa de evlavia mamei sale, Elena, care, mergând la Ierusalim, a descoperit locul Golgotei, al Sfântului Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci. Fragmente din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena se găsesc şi la Catedrala Patriarhală din Bucureşti.