Calendar ortodox, 13 iunie: Sf. Mc. Achilina; Sf. Ier. Trifilie, Episcopul Lefcosiei din Cipru (Harţi)

Sfânta Achilina (†303) a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), fiind din cetatea Biblos, fiică a unui mare şi strălucit bărbat, anume Evtolmie. Botezată fiind de Episcopul Evtalie şi ajungând la vârsta de 15 ani, le aducea la credinţa în Hristos pe fetele de vârsta ei şi crescute împreună cu ea, învăţându-le să se păzească de idoli. De aceea, a fost pârâtă fericita la dregătorul Volusian şi, fiind adusă spre cercetare, a mărturisit cu mult curaj numele lui Hristos. A fost bătută pentru aceasta cu vergi şi străpunsă prin urechi cu ţepuşe de fier înroşite în foc, însă ea, mărturisind neîncetat credinţa în Hristos, a fost osândită la moarte. Deci, tăindu-i-se capul, s-a mutat la Domnul, iar trupul ei a fost îngropat în cetatea sa, Biblos.

 

Astăzi, Biserica noastră îl pomeneşte şi pe Sfântul Trifilie, Episcopul Lefcosiei din Cipru. În tinerețe, Trifilie a studiat Dreptul și în orașul Berit din Fenicia, profesând pentru o perioadă avocatura, câștigându-și un renume în acea perioadă. A fost ucenic al Sfântului Spiridon al Trimitundei. După ce a fost ales Episcop al Lefcosiei, a participat la Sinodul de la Sardica, în anul 347, unde a susținut dreapta credință luând apărarea Sfântului Atanasie cel Mare. Sfântul Trifilie a trecut la Domnul în anul 370.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar Ortodox, 8 noiembrie 2026: Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri

astăzi, 08:00

Biserica Ortodoxă îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea acestora în viaţa oamenilor. De sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Biserica adună şi ...

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...