Pe vremea împăratului Zenon din Constantinopol (474-491), trăia în Alexandria Egiptului o femeie tânără ce se numea Teodora. Părinţii ei, care erau oameni înstăriţi, au măritat-o cu un om de seamă din Alexandria, iar Teodora trăia fericită alături de soţul ei. Însă, după căsătorie, tânără şi frumoasă fiind, s-a lăsat ademenită de un om de seamă din oraş, căzând în păcatul desfrânării.
După săvârșirea păcatului era mereu întristată pentru că şi-a stricat viaţa. Pentru aceasta s-a pocăit mult şi, intrând într-o mănăstire de călugări, s-a îmbrăcat în port bărbătesc, şi-a pus numele Teodor şi a fost primită ca monah de egumenul mănăstirii. Şi astfel a început viaţa ei de pocăinţă, de post şi rugăciune. Doi ani a trăit Teodora în cele mai aspre nevoinţe, lepădând voia sa şi devenind ca un înger în trup. Deci, văzând diavolul că este puternică în ispite, a ridicat multe învinuiri nedrepte împotriva ei. Din invidie, fericita Teodora a fost învinuită că, monah fiind, a păcătuit cu o femeie cu care a avut un copil. Primind cu linişte învinuirea, Teodora a luat copilul, pe care l-a crescut şapte ani în afara aşezământului monahal. După toţi aceşti ani, călugării au primit-o din nou în mănăstire şi nu după mult timp Teodora a trecut la Domnul.
Atunci au aflat monahii că fratele Teodor era de fapt femeie şi, pentru nedreptăţile pe care le-a îndurat, cu toţii s-au întristat şi îi cereau iertare sfintei. Prin descoperire de la înger, fostul ei bărbat a venit la acea mănăstire şi a trăit în chilia Sfintei Teodora până la moartea lui. Copilul, ajungând în vârstă, a fost ales egumen al acelei mănăstiri.
Astăzi, Biserica noastră îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Eufrosin bucătarul. Acesta, fiind fără învăţătură, a intrat într-o mănăstire unde a primit ascultarea de bucătar. Fiind un om simplu, dar nu fără de minte, era defăimat de toţi, însă Eufrosin pe toate le îndura cu răbdare. Printr-o minune i s-a descoperit preotului acelei mănăstiri că Eufrosin este un om drept şi plăcut lui Dumnezeu.
Într-o noapte, preotul l-a văzut în vedenie pe Eufrosin într-o grădină frumoasă desfătându-se de toate bunătăţile de acolo. Intrând în vorbă cu el, Eufrosin i-a dăruit preotului nişte mere frumoase, iar când s-a trezit preotul le-a aflat în veşmântul său. Acesta a povestit la toţi fraţii vedenia ce-o avusese îndemnându-i pe toţi la viaţă sfântă, iar fericitul Eufrosin, fugind de slava oamenilor, a plecat în pustie, unde s-a nevoit până la moartea sa.