Sfântul Mucenic Haralambie a trăit pe vremea împăratului Sever (222-235) şi era preot al creştinilor din Magnezia, în Asia Mică. Era vestit pentru râvna cu care Îl mărturisea pe Mântuitorul Iisus Hristos tuturor locuitorilor din acea regiune, pe care îi aducea la Hristos prin puterea cuvântului, dar mai ales prin puterea faptelor. În acea vreme, mai-mare al cetăţii era păgânul dregător Luchian, care, nesuferind cuvintele şi râvna propovăduirii bătrânului preot, a poruncit soldaţilor să-l prindă şi să-l aducă la judecată. Sfântul Haralambie a mărturisit în faţa lui Luchian cu mult curaj şi cu strălucire dreapta credinţă creştină şi pe Iisus Hristos Domnul. Pentru aceasta a fost cumplit chinuit, căci dezbrăcat fiind de hainele sale, păgânii i-au jupuit tot trupul cu unghii de fier şi i-au tăiat fâşii carnea. Însă, Sfântul Haralambie, grav rănit fiind, a zis: Mulţumesc vouă, fraţilor, că strujind trupul meu cel vechi şi bătrân, m-aţi înnoit, îmbrăcându-mi sufletul cu haina cea nouă a suferinţelor pentru Hristos. Văzând cei de faţă răbdarea mucenicului în multele chinuri pe care le răbda rugându-se neîncetat, mulţi dintre ei, bărbaţi şi femei, au crezut în Hristos. Iar dregătorul, cercetându-i şi chinuindu-i şi pe aceştia cumplit, a poruncit în cele din urmă să li se taie capetele. Atunci, însăşi fiica împăratului, Galina, auzind de puterea Sfântului Haralambie şi de tăria lui sufletească, s-a botezat în numele Preasfintei Treimi. Istovit fiind de atâtea suferinţe, Sfântul Haralambie şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, pe când se afla în temniţă.
