Pomenit într-o danie încă din vremea voievodului Åžtefan, satul SinăuÅ£i avea să aibă o istorie grea ÅŸi plină de zbucium. În secolul al XVIII-lea, SinăuÅ£ii erau una dintre cele mai mari aÅŸezări din zona Siretului, cu pământuri întinse ÅŸi gospodării aÅŸezate. În 1775, la anexarea Bucovinei de către Imperiul Austro-Ungar, aÅŸa cum s-a întâmplat în majoritatea satelor de pe linia Siretului, ÅŸi SinăuÅ£ii au fost despărÅ£iÅ£i în două: o parte a rămas în Moldova (SinăuÅ£ii de Sus), iar cealaltă a intrat sub stăpânire austriacă (SinăuÅ£ii de Jos). La 1918, când Bucovina revine la trupul României, SinăuÅ£ii de Jos redevin sat românesc, reîntregind aÅŸezarea de altădată. Acest lucru nu a durat însă decât până în 1944, când, odată cu răpirea nordului Bucovinei de către ruÅŸi, SinăuÅ£ii de Sus rămân dincolo de graniţă, sub administrare ucraineană. "Pe vremuri, SinăuÅ£i era unul dintre satele mari din zonă. Astăzi, doar o mică parte din el mai este în partea românească, restul (SinăuÅ£ii de Sus) fiind sub administraÅ£ie ucraineană. În capătul satului se află bariera ÅŸi graniÅ£a cu Å£ara vecină", explică pr. Iulian Ivaniciuc, parohul de la SinăuÅ£ii de Jos, în timp ce intrăm în curtea largă a bisericuÅ£ei de lemn, cea care le-a fost reazem locuitorilor în vremurile tulburi pe care le-au parcurs.
Povestea bisericuţei
LăcaÅŸul de lemn cu hramul "Pogorârea Sfântului Duh" din SinăuÅ£ii de Jos datează din anul 1803. Atunci, din cauza faptului că partea de sat anexată de habsburgi rămăsese fără lăcaÅŸ de închinăciune, stăpânul moÅŸiei, Vasile von Grigorcea, a adus la SinăuÅ£ii de Jos actuala bisericuţă de pe o altă moÅŸie a sa, CoropcăuÅ£i, teritoriu aflat azi tot sub administraÅ£ie ucraineană. Aici, la SinăuÅ£ii de Jos, pe dâmbul de pe care se vede până departe, în Å£ara vecină, acolo unde li se află rudele din vechime, bârnele au fost reaÅŸezate, conturând lăcaÅŸul ce slujeÅŸte ÅŸi azi comunităţii. "Boierul Grigorcea, proprietarul de atunci al satului, s-a îngrijit mult de biserică. De altfel, el se ÅŸi află îngropat aici, în cimitirul din jurul lăcaÅŸului. SoÅ£ia sa era din neamul boierilor Flondor, cei care au deÅ£inut satul vecin RogojeÅŸti ÅŸi care au dat nume valoroase istoriei ÅŸi culturii noastre", spune pr. Ivaniciuc.
În timp, comunitatea s-a îngrijit, după puteri, ca bisericuÅ£a să poată rezista, deÅŸi întreaga sa existenţă, ca ÅŸi cea a satului, a fost una zbuciumată. "La un moment dat ÅŸi turcii au călcat zona asta. Bătrânii satului ÅŸtiu de la părinÅ£ii lor că turcii au intrat ÅŸi în biserică ÅŸi că pe catapeteasmă ar exista urme de sabie. Încă se pot observa marginile, străine de felul în care a fost realizată catapeteasma, care au fost aplicate probabil după acest episod. E posibil să fi existat un ornament frumos pe margini care să fi fost desprins atunci cu săbiile ÅŸi apoi oamenii să fi fost nevoiÅ£i să aplice aceste margini", încearcă o explicaÅ£ie părintele Ivaniciuc.
BisericuÅ£a era cât pe ce să fie mistuită de flăcări, cu puÅ£in înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, când jumătate din SinăuÅ£ii de Jos au ars. Dar, ca o minune de la Dumnezeu, pârjolul s-a oprit înainte de biserică.
Stilul arhitectural
LăcaÅŸul din SinăuÅ£ii de Jos este construit din bârne de stejar, aÅŸezate pe talpă de stejar ÅŸi pe o temelie de piatră de râu. La exterior, biserica este blănită cu scândură de brad, iar acoperiÅŸul este de tablă.
Bârnele sunt acoperite cu scândură ÅŸi la interior, procedeu frecvent întâlnit în rândul construcÅ£iilor de lemn în secolul al XIX-lea.
Biserica a suferit de-a lungul timpului doar mici lucrări de întreÅ£inere, preoÅ£ii care au slujit aici fiind în trecere.
Catapeteasma, cea mai de preÅ£ piesă din inventarul bisericuÅ£ei, prezintă o pictură extrem de valoroasă, însă aflată, din păcate, într-o destul de avansată stare de degradare. Foarte frumos lucrate sunt, de asemenea, ÅŸi uÅŸile împărăteÅŸti. "Catapeteasma nu a fost niciodată restaurată. Icoana hramului se prezintă cel mai bine. Ne-am dori mult să putem salva catapeteasma, însă posibilităţile parohiei sunt extrem de mici", spune, cu regret, pr. Iulian Ivaniciuc.
"Cu dragoste faţă de ce-i vechi", după cum el singur mărturiseÅŸte, de opt ani încoace părintele Ivaniciuc s-a îngrijit cum a putut mai bine de bisericuÅ£a satului. Astfel că azi lăcaÅŸul e bine îngrijit ÅŸi întreÅ£inut ÅŸi are ÅŸanse să Å£ină piept timpului.
În patrimoniul bisericii se mai află astăzi un epitaf ÅŸi un tetrapod de la 1859. "Într-un inventar de la 1824 se consemna că în bisericuţă existau patru icoane vechi, pe lemn, foarte valoroase. Acestora li s-a pierdut însă urma de-a lungul timpului. De asemenea, ar mai fi existat sfinte vase argintate, cu inscripÅ£ia donatorilor din familia Buchental, a moÅŸierilor de la RogojeÅŸti, satul vecin", a precizat parohul de la SinăuÅ£ii de Jos.
Otilia Bălinişteanu, ziarullumina.ro
