Redăm integral punctul de vedere al profesorului Gică Manole, cu precizarea (exprimată şi la finalul postării articolului) că aşteptăm din partea profesorului acuzat un punct de vedere la cele de mai jos:
Un IMPOSTOR: "doctorul în istorie" Cătălin LUCA
Ştim bine cu toţii că impostura, în România zilelor noastre, reprezintă o realitate generalizată, care ne învăluie uneori în forme vizibile, lesne identificabile, alteori în forme camuflate. Ambele sunt periculoase pentru cei încă oneşti, fiecare fiind nocivă în felul său. Totuşi, dacă faţă de prima (cum este, de pildă, impostura politicienilor sau a şefilor) este cu putinţă să te pui la adăpost, dedublându-te (fapt care reprezintă, deja, o contaminare morală!), în raport cu cea de-a doua vulnerabilitatea este sporită de inocenţa victimei. Exact acesta este cazul unei categorii aparte a impostorilor, anume plagiatorii încă nedeconspiraţi, încă nedescoperiţi.
După cum se ştie, plagiatul este un furt şi, ca orice furt, cade sub incidenţa legilor morale şi juridice. Dar, în raport cu un furt oarecare, plagiatul reprezintă, în plus, o maladie a spiritului şi e expresia delicvenţei profesionale: plagiatorul îşi însuşeşte idei, cuvinte, fraze şi chiar pagini întregi care nu-i aparţin, pe care nu el le-a conceput, publicându-le sub iscălitură proprie în jurnale, reviste, cărţi înregistrate şi publicate oficial. Dar plagiatorii sunt "câtă frunză şi iarbă" în peisajul intelectual românesc contemporan, ar putea cineva să obiecteze (!), începând cu elevii de şcoală generală şi de liceu, deveniţi experţi în tehnica "copy-paste", în efortul lor de a realiza referatele cerute de către profesori, şi ajungând la profesorii înşişi, care plagiază (în număr tot mai mare) încă de pe băncile facultăţii, continuând, apoi, pe măsură ce izbutesc să se caţere tot mai sus, sluţind astfel, cu prezenţa lor, ierarhia socio-profesională şi ocupând posturi, adeseori de conducere, care s-ar cuveni celor cu adevărat valoroşi, celor pur şi simplu oneşti şi temeinic pregătiţi...!
Aşadar, plagiatul ascuns, camuflat în dosul scriiturii cu aparenţă doctă şi al titlurilor academice, este nociv nu numai datorită imposturii intelectuale, ci şi a consecinţelor sociale şi profesionale pe care acesta le generează. Cu atât mai grav este faptul atunci când plagiatorul se bucură de diversele privilegii pe care instituţiile statului le pot acorda unui individ într-o ţară membră a Uniunii Europene (burse, finanţări, schimburi de experienţă etc.), ocupând locuri cuvenite altor indivizi, merituoşi, dar mai puţin abili în "a da din coate", în arta parvenirii sociale. Un asemenea privilegiu îl constituie şi titlul de doctor în ştiinţe, fie ele exacte sau umaniste, titlu care, cel puţin în teorie, ar trebui să fie dificil de obţinut, expresie nu doar a probităţii morale ireproşabile a candidatului, dar şi a calităţilor sale de cercetare excepţionale, respectiv a unui spirit inovativ, original, în mod ideal chiar revoluţionar, în domeniul abordat.
Ei bine, după cum cunoaştem cu toţii, cazurile de plagiat demascat în mod public, în rândul doctorilor în ştiinţe, în ultimii ani, nu au fost deloc rare, în vizorul presei întrând, rând pe rând, nume sonore ale vieţii universitare şi politice. Cu toate acestea, se pare că opinia publică de la noi suferă de o anumită letargie, de o pasivitate dificil de dislocat, acceptând, adeseori, în continuare, să fie ghidată de respectivii plagiatori sau chiar optând să le atenueze vinovăţia, căutând căi de a o justifica în fel şi chip! Cu alte cuvinte, dincolo de suferinţa adâncă a sistemului universitar românesc, care a ajuns să decadă şi să se compromită atât de mult până la a promova, pe scară largă, plagiatori, oamenii de bine au de suportat şi indolenţa compatrioţilor, care, prin atitudinea lor laşă, camuflată sub masca "toleranţei", luând partea plagiatorului sau numai eschivându-se de la a-l arăta cu degetul şi a-l despuia de falsele sale titluri, pentru a-l arăta lumii aşa cum este el, în nuda sa mediocritate şi meschinărie, se fac părtaşi la acest ignobil furt, la această oripilantă hoţie...!
Motivaţia aceasta este suficientă pentru a ieşi în întâmpinarea dumneavoastră, domnilor cititori, cu un nou caz de plagiat, menit să demaşte un alt impostor cu titlu de doctor în ştiinţe: Cătălin LUCA. Este vorba despre un individ rezident în municipiul Dorohoi, absolvent al Grupului Şcolar "Regina Maria" din localitate, care după studiile liceale a urmat cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii "Al.I.Cuza" din Iaşi, pe durata cărora a beneficiat de bursa Adrian Năstase (!), acestora urmându-le trei ani de şcoală postdoctorală finanţată prin programul POSDRU, program ce a vărsat în buzunarele tânărului impostor, lunar, aproximativ 500 de euro. Or, vom constata imediat în ce fel de individ, în ce fel de performanţă academică a ales statul român, sub îndrumarea nejustificat de generoasă a conducătorului său de doctorat, să investească fondurile sale. Ulterior, în anul 2012, pe când era profesor în cadrul Şcolii cu Clasele I-VIII "Sf. Andrei" din Smârdan, o comisie întocmită de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani i-a acordat gradaţia de merit (din actele oficiale întocmite cu acest prilej şi publicate online de Monitorul de Botoşani aflăm că numele complet al plagiatorului este Luca Cătălin-Viorel), gradaţie pe care, teoretic, o obţin profesorii ce se disting cu merite deosebite în procesul instructiv-educativ şi care constă în remunerarea salarială suplimentară de 25%, timp de cinci ani.
Că este vorba de plagiat, în cazul lui Cătălin Luca, în prezent profesor "doctor" la Şcoala gimnazială nr.1 din Dorohoi, este în afara oricărei îndoieli. Frazele, paginile copiate cu neruşinare, publicate în nume propriu în ultimul număr al revistei "Acta Moldaviae Septentrionalis" a Muzeului Judeţean de Istorie Botoşani (e vorba de numărul XIII din 2014, publicat în 2015 la Editura botoşăneană Quadrat), sunt evidenţiate, în fotocopiile anexate mai jos, cu portocaliu, ele suprapunându-se întrutotul, cuvânt cu cuvânt, "sursei sale de inspiraţie": cartea "Memoriile Sergentului Anichitei" a istoricului botoşănean Gică Manole, care a înregistrat deja două ediţii, una în 2006 (Editura Axa, Botoşani), ultima în 2011 (Editura Agapis, Bucureşti). Articolul în care "doctorul în istorie" Cătălin Luca ne demonstrează ce "a învăţat" în cadrul şcolii doctorale şi cum anume înţelege el să aplice "metoda" sa de "cercetare", chipurile "ştiinţific-academică", se numeşte "Neutralitatea României în comentariile şi discursurile lui Nicolae Iorga" (pp. 267-275), paragrafele plagiate regăsindu-se în cuprinsul paginilor 267-270. În ce priveşte lucrarea istoricului Gică Manole, paragrafele pe care Cătălin Luca le-a plagiat se regăsesc în cuprinsul paginilor 132-135 din cea de-a doua ediţie a cărţii "Memoriile Sergentului Anichitei".
Fapt curios, dar cu atât mai incriminant moral este că, pe durata anilor de liceu, Gică Manole i-a fost diriginte, în cadrul liceului "Regina Maria" din Dorohoi, lui Cătălin Luca! Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un tânăr absolvent al facultăţii ieşene de istorie (cândva o facultate de mare şi nobilă tradiţie, parte constitutivă a celei mai vechi universităţi din ţară), posesor al titlului de doctor în istorie (acordat de către aceeaşi facultate/universitate), care îşi plagiază nu doar fostul profesor de istorie, dar chiar pe cel care i-a fost diriginte, pe cel care i-a îndrumat paşii pe băncile şcolii vreme de patru ani... Lăsăm, comentariile şi concluziile, în marginea faptelor, în seama cititorilor. Mai mult, Cătălin Luca este acum el însuşi profesor şi diriginte, astfel că ne întrebăm: ce fel de pildă, ce fel de exemplu moral şi profesional, ce fel de calitate a actului educativ poate el să ofere elevilor săi...?!
Pentru a înlesni comparaţia dintre cele două texte, am evidenţiat cu portocaliu pasajele plagiate, dar şi cele originale, împărţind textul în şase fragmente numerotate cu cifre romane, de la "I" la "VI". Se observă repede că după un început ceva mai timid, îndeosebi în fragmentul cu numărul "II", unde constatăm cum Cătălin Luca, preluând aproape integral frazele din cartea fostului său profesor, a depus totuşi efortul de a intercala şi fraze proprii (cine ştie dacă nu şi acelea plagiate din alte surse), urmează trei pagini din cartea lui Gică Manole, însuşite, practic, integral, cuvânt cu cuvânt (în raport cu sutele de cuvinte plagiate în succesiune strictă, cele câteva minore omisiuni şi substituiri dovedesc că nu avem de-a face cu un plagiat simplu, de tipul "copy-paste", ci cu un plagiat "elaborat", în procesul căruia plagiatorul Luca, intervenind "activ", s-a căznit să ne arate "originalitatea" de care este capabil un profesor-doctor...!), pagini ce corespund fragmentelor pe care le-am numerotat "III", "IV", "V" şi "VI" tocmai pentru a uşura parcurgerea lor în paralel, după cum am precizat deja.
Se remarcă, de asemenea, că şi notele de subsol aferente acestor pagini constituie plagiat. Mai mult decât atât, prin omiterea uneia dintre notele de subsol din cartea lui Gică Manole, anume nota cu numărul 50, plagiatorul Cătălin Luca îşi induce în eroare cititorii, din articolul său subînţelegându-se că citatul respectiv ar avea ca sursă de provenienţă cartea lui I.G.Duca ("Amintiri politice", vol.I), nu aceea a lui Ion.I.Nistor ("Istoria Românilor", vol.II), comiţând astfel un alt act de crimă intelectuală. Cu alte cuvinte, până şi a plagia constituie o îndeletnicire "delicată", nu tocmai simplă (!), dar nici măcar pe aceasta "doctorul în istorie" Cătălin Luca, asemeni atâtor altor impostori notorii ai vieţii noastre publice, nu a fost capabil să şi-o însuşească în mod adecvat...! Ce să mai spunem despre faptul că, în paginile ultimului număr al revistei "Acta Moldaviae Septentrionalis" a Muzeului Judeţean de Istorie Botoşani, număr în care plagiatorul Cătălin Luca îşi publică articolul infam, se află şi un studiu de-al lui Gică Manole...? Cu alte cuvinte, plagiatorul şi victima sa, cel plagiat, sunt colegi de revistă! Acesta da tupeu, din partea plagiatorului, aceasta da ironie, din partea destinului, aceasta da situaţie jenantă, incomodă, pentru prestigioasa instituţie botoşăneană!
Vă dorim lectură plăcută...
(Nota redacţiei: Oferim mai jos probele transmise de prof.dr. Gică Manole. Redacţia pune la dispoziţie spaţiu de publicare şi prof. Cătălin Luca, în cazul în care acesta va dori să explice acuzaţiile de plagiat prezentate de fostul său profesor)
