Actor botoșănean selectat la "10 pentru FILM" - TIFF 2017!

10 dintre artiștii care s-au remarcat pe scenele de teatru, dar nu au avut până acum roluri semnificative pe marele ecran, vor fi în lumina reflectoarelor la TIFF, în programul 10 pentru FILM. Printre cei 10 actori selectați se află și un botoșănean.

Pentru al șaselea an consecutiv, Festivalul Internațional de Film Transilvania continuă să promoveze profiluri noi de actori în cinematografia română. 10 dintre artiștii care s-au remarcat pe scenele de teatru, dar nu au avut până acum roluri semnificative pe marele ecran, vor fi în lumina reflectoarelor la TIFF, în programul 10 pentru FILM. Actorii vor fi prezentați publicului, presei și profesioniștilor din industrie și vor lua parte la workshop-urile, premierele și dezbaterile organizate în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc (8-10 iunie).

 

În fiecare an, la TIFF, actorii au parte de broșuri dedicate, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist.

Cei 10 actori selectați în 2017 sunt: Alexandru Voicu (Teatrul Mic, Teatrul Act, ARCUB, Teatrul Excelsior, Godot Cafe-Teatru), Amalia Ciolan (Teatrul Național București), Anca Loghin (Teatrul Național Târgu Mureș), András Korpos (Teatrul Național Târgu Mureș), Carmen Florescu (actor independent –  Teatrul Mic, Teatrul Act, Green Hours, Nottara, WASP, Teatrul de Comedie), Eduard Trifa (Teatrul Municipal Baia Mare), Emilia Bebu (Bulandra, Teatrul Act, Teatrul Studențesc Casandra, Teatrul Maria Filotti din Brăila), Lucian Pavel (Bulandra, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul de Comedie, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Artă), Radu Lărgeanu (Teatrul Național Cluj-Napoca), Richard Hladik (Teatrul German de Stat, Teatrul Național Timișoara).

Actorii au fost aleși de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica și Cristiana Gavrilă, Viorica Capdefier (director de casting), Răzvan Penescu (editorul portalului LiterNet) și Ileana Cecanu (publicist, coordonator proiect).


ALEXANDRU VOICU s-a născut la Botoșani, pe 11 august 1993 (credit foto: Adi Bulboacă). Studiază actoria la Universitatea Națională de Teatru și Film "I.L. Caragiale" din București, anul II, Master secția Arta Actorului, și este actor la Teatrul Mic din București. A jucat pe scenele unor teatre precum Teatrul Act, Teatrul Excelsior, Teatrul Național București, ArCub și Godot Café-Teatru.

 

De-a lungul carierei sale a strâns o seamă de premii: cel mai bun actor în rol principal la festivalul 10 minutes play 2014, cel mai bun actor în rol principal la Gala UNATC 2015, premiul de debut la Maratonul Teatrului Independent în 2015, Marele premiu Ștefan Iordache la Gala HOP 2016, nominalizare UNITER pentru Debut în 2015. Pe lângă rolurile din teatru, a avut câteva mici colaborări din zona filmului în serialul "Umbre", produs de HBO, "6,9 pe scara Richter", de Nae Caranfil, și "Noaptea Ursului" în regia lui Răzvan Macovei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Producătorii din Botoșani, afectați de importurile de lapte: ”Risc să îmi pierd furnizorii locali!”

astăzi, 07:58

Producătorii locali spun că laptele adus din Polonia, Ungaria și Cehia ajunge la fabricile din județ la prețuri cuprinse între 1,2 și 1,5 lei pe litru, inclusiv transportul, fiind cu cel p...

Incendiu izbucnit din scorbura unui copac. Cum a fost posibil?

astăzi, 07:39

Un incendiu s-a produs, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Hilișeu-Horia. Scânteile provenite de la un foc aprins pentru distrugerea resturilor vegetale au fost purtate...

Subprefectul de Botoșani, eliberat din funcție de premierul Bolojan!

astăzi, 07:21

În cursul serii de 29 aprilie 2026, Guvernul a aprobat un pachet de 85 de Hotărâri pentru eliberarea a 22 de prefecți și 36 de subprefecți, respectiv numirea a 22 de prefecți și 6 su...

-->