Doamna Elena PREDA, membru fondator al teatrului de animație românesc, a trecut la cele veşnice. Născută în 20 mai 1934 la Darabani, Botoșani, doamna Elena a fost artist păpușar la Teatrul Vasilache Botoșani, după care, în perioada 1970 -1995, a întregit echipa Teatrului de Animație din Bacău.

Mereu o prezență ce umplea cu energie și lumină orice scenă, Lenuș Preda, cum o știau apropiații, era întruchiparea autodidactului de geniu: «La vremea aceea, întotdeauna fiecare actor venea la teatru cu o oră înainte de începerea fiecărei repetiții. În primul rând, făceam gimnastică pentru fiecare degețel, pentru fiecare falangă și astfel ne pregăteam din punct de vedere fizic și psihic pentru începerea repetiției. Îmi amintesc de importanța lecturilor la masă care se desfășurau cu mare seriozitate, iar textul îl învățam pe parcursul repetițiilor. (…) Stăteam în picioare și cu mâna în sus ore în șir, aveam repetiții de dimineață până la ora 13 și cea de după masă începând de la ora 16 până seara târziu (…) Eram exact ca o familie; noi petreceam mai mult timp în teatru împreună, decât fiecare pe la casele noastre.

Cu sinceritate va mărturisesc că niciodată nu eram obosiți.»

Doamna Elena Predă lasă în urma sa un exemplu de muncă și dedicație, precum și un mesaj pentru toți tinerii care vor să o ia pe acest drum: Tinerilor «le-aș sugera să se gândească foarte bine înainte de a începe acest drum. Dacă într-adevăr sunt deciși să facă această meserie, să nu ezite, pentru că este minunată; cu riscul tuturor greutăților, merită să-ți dedici viața pentru teatrul de păpuși. Totul este să ai încredere în calitățile și puterile proprii, să fii perseverent și dedicat întru totul păpușii și copilului spectator.»

Mesajul acestei doamne a teatrului de animație străbate barierele temporale și ajunge direct la inima tinerilor aspiranți la poziția de actori ai teatrului de păpuși. «Le doresc tuturor păpușarilor din România și tinerilor aspiranți la statutul de actor păpușar să nu uite niciodată cum au început această profesie, să nu uite anii grei de muncă, să nu uite să-i respecte și să-i îndrume pe cei tineri, să fie toleranți, să nu uite personajele jucate, o viață întreagă, și păpușile care ne-au fost alături și care ne-au luminat viața și cariera.»

Un exemplu al dedicației și al iubirii pentru teatru, doamnă Elena obișnuia să spună că «Dacă ar fi să iau viața de la început, tot într-un teatru de păpuși mi-aș dori să muncesc…»

Dumnezeu să vă odihnească, splendidă doamnă.

Teatrul Bacovia Bacau