A murit Horia Moculescu - Vezi VIDEO emoționant cu marele compozitor la Botoșani

Horia Moculescu a murit la vârsta de 88 de ani. Compozitorul era internat la Institutul ”Matei Balş”, el aflându-se în secţia de ATI.

Starea de sănătate a compozitorului era fragilă, având probleme de ani buni cu plămânii.

Horia Moculescu a fost un nume emblematic în muzica ușoară românească. Născut în 1937, artistul a compus peste 500 de piese și a câștigat aproximativ 200 de premii de-a lungul carierei sale.

 

A fost pianist, compozitor, orchestrator și creator de programe TV, colaborând cu nume mari ale scenei muzicale românești și internaționale.

Horia Moculescu s-a născut pe 18 martie 1937, la Râmnicu Vâlcea, într-o familie cu rădăcini italiene și românești. Mama sa, Nidia Copetti, era fiica unui arhitect italian stabilit în România, iar tatăl său, Nicolae Moculescu, a fost ofițer în armata română interbelică.

A rămas orfan de mamă la 11 ani, iar în copilărie a învățat singur să cânte la acordeon.. A urmat cursurile liceului din Turda, unde s-a remarcat prin talentul său muzical. Deși a dorit să urmeze Conservatorul, „dosarul' politic l-a împiedicat, așa că a studiat la Institutul de Mine din Petroșani, dar nu a renunțat niciodată la muzică.

A debutat ca pianist în restaurantele din București și pe litoralul Mării Negre. Între 1963 și 1979, a avut propria orchestră, cu care a susținut concerte în România și în străinătate – Canada (10 turnee), SUA (7), Italia, Suedia, Israel, URSS, RFG și multe altele.

A compus peste 500 de melodii, colaborând cu Mihaela Mihai, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac, Corina Dogaru, Aurelian Andreescu, Dan Spătaru, Adrian Daminescu, Gabriel Cotabiţă şi alţii. Printre hiturile sale cele mai cunoscute se numără: „De-ai fi tu salcie la mal”, „Pentru tot ce-a fost îţi mulţumesc”, „Fir de busuioc”, „Inima ta”, „Păi de ce?”, „Primăverii n-ai ce-i face”, „Prima iubire şi ultima”, „Până ieri”, „La mulţi ani”, „Cere-mi”, „Azi nu voi putea dormi”, „Ce bine e să ştii să citeşti”, „Balanţa inimii”, „Anul 2000”, „Fântânile albastre”.

Moculescu a compus şi muzică de film, pentru „Pistruiatul”, „Miss Litoral”, „Primăvara bobocilor”, „Mireasma ploilor târzii”, „Vară sentimentală”, „Maria şi marea”, „Secretul armei… secrete”.

La începutul anilor ’90 s-a implicat în organizarea festivalurilor „Bucureşti” şi „Mamaia”. A fost, între altele, realizatorul emisiunii de televiziune „Atenţie, se cântă!” (TVR 2), în perioada 2005-2013, alături de actriţa Alexandra Velniciuc.

Horia Moculescu a fost căsătorit de patru ori și are doi copii: Ion Horia (decedat în 2008) și Nidia, fiica sa cu Mariana Moculescu

În ultimii ani, Horia Moculescu s-a confruntat cu probleme grave de sănătate.

Citește și Horia Moculescu: "Nu există orașe în România care să însumeze pe cap de locuitor atâta valoare și cultură pe cât a dat Botoșaniul!"

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendii în două cimitire din județul Botoșani, au intervenit pompierii de urgență! (Foto)

astăzi, 15:46

Pompierii au intervenit, în această după-amiază, pentru stingerea a două incendii produse în cimitirele din localitățile Strahotin, comuna Dângeni, și Coștiugeni, comuna Albe...

Un șofer din Botoșani a adormit la volan și s-a răsturnat în afara carosabilului într-o localitate din Suceava!

astăzi, 15:16

Un accident rutier a avut loc duminică, 2 august 2026, în jurul orei 02:19, pe DN 18, în comuna Ciocănești. Potrivit primelor cercetări, un bărbat din comuna Durnești, județul Bo...

AUR pentru echipajele 8+1 feminin și masculin la Campionatul European din Italia!

astăzi, 15:05

AUR pentru Cristina Drugă, Gianina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș și Victoria Petreanu (cârmaci) la Campionatele Europene...