Republica, mareata vatra…
Fiind Romania o republica democrata, puterea politica ar fi trebuit sa apartina poporului, dar in fapt apartinea prin Constitutie Partidului Comunist, a se intelege, doar celui mai iubit si stimat fiu si celei mai iubite si stimate fiice si mame a patriei noastre scumpe, secretarul general al PCR si tovarasa sa de activitate revolutionara.
Era Parlament, erau organe, dar nu le ieseau tovarasilor din cuvant. Ce faceau inaltii tovarasi cu puterea? Ce ar fi trebuit sa faca cetatenii: sa decida asupra treburilor publice, sa hotarasca destinul patriei lor, sa stabileasca nivelul de trai al supusilor, sa-si numeasca servitorii…
Macar ca salariile lor nu erau de multe ori mai mari ca ale noastre, aveau palate, vile, case, apartamente de stat, aveau masini la scara, cu tot cu soferi, aveau servitori platiti de stat, iar cele necesare traiului zilnic le erau livrate la preturi modice de catre gospodariile de partid. Sfarsitul de saptamana si sarbatorile (chiolhanurile) si le petreceau in locatii speciale, departe de ochii multimii, paziti de serviciile secrete. Fara sa-i coste nimic.
Eroi au fost, eroi sunt inca…
Pe atunci se vorbea de reprezentatii "eroicei noastre clase muncitoare", nu de alesi, desi de fiecare data castigau alegerile cu 99,99%, caci de participat la vot participau toti cei ce mai respirau pana la inchiderea sectiilor. Ei bine, pe atunci Romania le apartinea, iar toata suflarea trebuia sa-i aplaude.
Sa nu exageram totusi: Romania era intr-o masura mult mai mica si a "celor ce muncesc", fiecare avand un loc de munca, un apartament la bloc, cu celelalte descurcandu-se dupa puteri si relatii.
Surse: rudele de la tara, straturile din fata blocului, porcul si gainile din cotete improvizate pe ici pe acolo. Dar asta era curata boierie. Cei mai multi se faceau cu cate o bucata de Romanie constand in taki muri (pui tacam, adica labe cu tot cu gheare si gaturi de pui) sau adidasi (copite de porc) luate la liber. Ratii erau la ulei si zahar. Uneori si carne.
Viitor de aur
A cui mai e astazi Romania? Ce s-a schimbat de atunci pana azi? Totul. Atata doar ca majoritatea populatiei se afla cam in aceeasi stare, constatarea asta fiind una optimista, iar restul percepe ceva schimbari, dar in rau. E vorba de nostalgici.
Reprezentantii nostri zic mereu ca le e bine. Normal. Cui apartine puterea? Atat reprezentantilor, aceiasi de adineaori plus fiii, cat si alesilor. Cine sunt alesii? Sefii mai mari sau mai mici ai partidelor care au castigat alegerile, adica dreptul de a-i reprezenta pe supusi. Asadar tot un fel de reprezentanti.
De ce folosim termenul de supusi si nu de cetateni? Fiindca aproape nimeni nu tine cont de parerea lor. Totusi supusii isi voteaza candidatii in baza unor promisiuni (gogosi electorale), dar de care alesii uita indata. Chiar daca democratia inseamna participare activa la treburile publice (res publica). Supusi fiind, calitatea si dreptul de cetatean le sunt recunoscute doar dupa indelungi proteste, asa ca sunt buni doar de contribuabili. Sunt si exceptii, e drept, mai ales pe primele trepte ale societatii, dar ele constituie din pacate doar… exceptii.
Romania eterna
Varfurile puterii au aceleasi drepturi ca ale tovarasilor de altadata: vile si fonduri de protocol, de la RAPPS, coloane de masini, elicoptere la scara, servitori, acum numindu-se bodyguarzi, secretare, consilieri, toate din bani publici, iar vointa celor tari este respectata pana la cel mai mic functionar. Intotdeauna consecintele vointei lor ne ustura pe noi. Avem legi, avem Parlament, avem Consilii locale, dar ceea ce decide este de fapt vointa reprezentantilor.
Ce fac cu puterea inaltii nostri reprezentanti? De la seful cel mare, la sefii unor institutii si primari, fac la fel de bine ca mai inainte: in loc de un singur tovaras comandant suprem, acum bat cu pumnul in masa mai multi, iar primii secretari de judet s-au mutat la primarii, locul lor fiind luat de baroni. Fiecare fiind boier, stapan, nas… pe mosia lui. A lor este Romania de azi. Care cica este eterna. Or fi fiind si exceptii, dar cu o floare nu se face curand primavara.
Autor: Petru Tomegea
