Octav Băncilă s-a născut în 4 februarie 1872 la Corni, lângă Botoşani, într-o familie de ţărani, Profira şi Vasile Băncilă. S-a stins pe 3 aprilie 1944, la vârsta de 72 de ani, la Bucureşti, din cauza unui edem pulmonar.
După nașterea lui Octav, părinţii săi s-au mutat la Botoșani unde și-au deschis o prăvălie, însă afacerea a mers foarte prost și Vasile a fost nevoit în scurt timp să-și ipotecheze casa.
În anul 1876, tatăl său a murit, iar grijile familiei au rămas în sarcina mamei sale.
La vârsta de opt ani, Octav s-a mutat la Iași, unde va locui la surorile sale mai mari Sofia și Ecaterina. Profira era atât de săracă încât nu și-a putut crește singură copiii – ci doar pe Elena, fiica cea mică.
Sofia se căsătorise cu Ion Nădejde, redactor, pe atunci, al revistei „Contemporanul”, cel ce avea să-i descopere lui Octav puternica vocaţie artistică.
Încă din primii ani de gimnaziu, Octav Băncilă a fost preocupat de desen, caietele sale fiind pline de schițe și desene care reprezentau chipuri, în diferite ipostaze, însă unele dintre acestea erau realizate destul de stângaci.
A urmat, la Iaşi, şcoala primară, cursuri gimnaziale la „Ştefan cel Mare”, iar mai târziu cursurile Şcolii de Arte Frumoase, unde i-a avut ca profesori pe pictorii Panaiteanu Bardasare şi C. Stahi (1887-1893).
În anul 1894 a plecat în Italia şi la Paris, stabilindu-se în cele din urmă la Műnchen unde s-a înscris la Academia de arte frumoase, studiind cu maeştrii Gys şi Raub. În a doua jumătate a anului 1898, a revenit în ţară, unde, până în anul 1900, şi-a efectuat stagiul militar. În această perioadă, Băncilă a pictat celebrul tablou intitulat „Recrutul”, care a reprezentat începutul criticii sale împotriva modului în care era organizată și condusă armata română.
În anul 1900 a organizat prima expoziţie personală la Teatrul Naţional din Iaşi, iar tematica socială, care arată înclinarea spre realism a pictorului, a fost reprezentată de o serie de portrete cum a fost „Nostalgie” în care a pozat verișoara sa Victoria, sau „Vrăjitoarea”, care a fost lucrată la Iași, în anii studenției.
În anul 1901, a urmat o altă expoziţie, în acelaşi loc, iar de la sfârşitul anului 1901, Octav Băncilă a îndeplinit funcția de profesor în cadrul „Școlii normale Vasile Lupu”.
În anii care au urmat, pictorul a mai expus picturi doar prin vitrinele magazinelor, fiind, în schimb, mai preocupat de grijile familiei.
Mai târziu, Octav Băncilă va picta tablouri cu teme muncitoreşti şi revoluţionare, precum „Înainte de 1907” şi ciclul de picturi „1907” (foto jos), peisaje, precum „Gura Holdiţei” – 1912, dar şi un mare număr de portrete, cum este „Ţiganca” – 1914.
În anul 1914, are cea de-a patra expoziţie personală, la Ateneul Român, unde va prezenta nu mai puţin de 60 de lucrări, iar în 1915, a organizat o nouă expoziţie, unde va participa cu 100 de lucrări.
În perioada Primului Război Mondial, se află la Cartierul general al Armatei şi participă la expoziţia „Arta Română” cu peste 130 de tablouri, prilej cu care a fost elogiat de Nicolae Tonitza.
În anii care au urmat, Octav Băncilă a expus adesea la Iași și la București, rareori reușind să aducă tematici noi în lucrările sale.
În anul 1940 se mută la Bucureşti, unde, în anul 1943 va participa la ultima expoziţie personală.
A fost căsătorit cu Ana Popovici, ce doi având nu mai puţin de 10 copii.
Octav Băncilă a murit la 3 aprilie 1944, la vârsta de 72 de ani, la Bucureşti, din cauza unui edem pulmonar.
După moartea sa, cele mai importante lucrări pe care le-a realizat, au fost selecţionate pentru expoziţiile din străinătate, de la Paris, Budapesta, Moscova.
În memoria sa, Liceul de artă din Iași poartă numele de Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” iar şcoala gimnazială din localitatea natală Corni îi poartă, de asemenea, numele. Numele său a fost atribuit unor străzi din diferite orașe ale României ca București, Cluj, Iași, Botoșani, Suceava, Timișoara, Vaslui, Constanța, Galați, Cernavodă.