Expoziția personală „George Șpaiuc – Atelier 60”, la Colecția de Artă a Muzeului Județean Botoșani

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 1-30 aprilie 2024, în spațiul Colecției de Artă, expoziția personală „George Șpaiuc – Atelier 60”.

Pe simeze sunt expuse 32 de lucrări realizate în tehnica ulei/pânză, artistul abordând tematica preferată: natura statică (flori) și peisajul (urban, rural și marin).

Născut în 1964, în comuna Hlipiceni, județul Botoşani, și absolvent al Școlii Populare de Arte ”George Enescu” Botoșani, artistul George Șpaiuc a început, din 1988, să participe la taberele de pictură organizate la Ipoteşti, Agafton, Şendriceni, Câmpulung Moldovenesc, Putna, Stupca, Sucevița, Crivaia, Vatra Dornei, Balcic, Sozopol, Kötegyán, Bélmegyer, Albac, Moneasa, Sălciua, Sighișoara, Cetate etc.

De-a lungul vremii, a deschis numeroase expoziții personale la Botoșani, Cluj-Napoca, București, Suceava, Iași și Vatra Dornei, participând la expoziții colective în țară și străinătate, la București, Botoșani, Vatra Dornei, Suceava, Iași, Piatra-Neamț, Bacău, Pitești, Reșița, Roma (Galeriile Degli Artisti, 1999, 2000, 2001), Oakville (Canada, 2008), Hliboca, Cernăuți și Chișinău.

A fost prezent cu lucrări în licitațiile organizate de casele Monavissa, Grimberg și Goldart. Lucrările sale au ajuns în colecţii private din România, Italia, Statele Unite, Ucraina, Germania, Anglia, Canada, Grecia, Belgia, Argentina, Franța, Emiratele Arabe Unite, Bulgaria etc.

Ultima expoziția personală deschisă de artist la Botoșani, cu denumirea ”Drag de Botoșani”, a fost un omagiu dedicat orașului în care trăiește și a putut fi vizitată de public în perioada 1-30 iulie 2022.

Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 6 aprilie 2024, ora 11.30, la Colecția de Artă din Piața Revoluției, nr. 12.

Prezintă: prof. univ. dr. Corneliu Iațu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovenii au luat cu asalt granițele României. Motivul pentru traficul intens de la Sculeni şi Albiţa

Saturday, 24 October 2026

Polițiștii de frontieră recomandă tranzitarea și prin Punctul de Trecere a Frontiere Stânca, din județul Botoșani. Poliţia de Frontieră anunţă că traficul este intens pe intrarea ...

O biserică din Botoșani și-a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele!

Saturday, 24 October 2026

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele și pentru toate gusturile. Cărțile se po...

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

Saturday, 24 October 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...