S-a născut pe 20 iulie 1940, în satul Draxini, comuna Băluşeni, judeţul Botoşani, de ziua Sfântului Ilie, şi a urcat la ceruri pe 7 ianuarie 1999, de ziua Sfântului Ioan Botezătorul. A fost poet, grafician, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Artiştilor Plastici Amatori din Bucuresti.
”Poate nu m-ați dorit, și totuși fără mine nu mai ajungeați buni”, sunt cuvintele testamentare ale poetului fără aripi, omul care și-a construit propriul destin scrijelind hârtia cu creionul între dinți. O cruntă boală, poliomielita, care secera în vremea primei jumatăţi a secolului trecut sute de copii, îl loveşte şi pe Constantin. În căsuţa din satul său, cu oameni simpli şi în frică de Dumnezeu, a inceput lupta pentru viaţă. Urmează ani de tratamente, spitalizări şi speranţe amestecate.
La finalul acestei lupte, Constantin Dracsin rămâne cu gura născând din vârful creionului cuvinte.
Din copilărie nu şi-a mai folosit mâinile, scriind şi desenând cu dinţii, până la sfârşitul vieţii. O luptă căreia Constantin Dracsin i-a dat un sens, devenind unul dintre cei mai apreciaţi poeţi, dar şi un foarte bun grafician.
A publicat în timpul vieţii opt volume (primul în 1981), numeroase grupaje de poeme în reviste literare ("Cronica", "Ateneu", Luceafărul", România literară"), iar desenele sale au fost expuse pe diverse simeze şi au ajuns în variate colecţii particulare.
A avut numeroase expoziţii personale în Botoşani (1985, 1987, 1988, 1989, 1992, 1999), Iaşi (1988), Bucureşti (1991), Essen, Germania (1991) şi Olanda (1993). Este prezent în colecţii particulare din ţară şi străinătate. A realizat 146 de lucrări de grafică.
Într-un ceas de cruntă chinuire sufletească, Poetul şi-a îngrămădit cuvintele până când acestea au devenit puncte, linii, copaci, oameni. "Sunt atâtea de mărime/ naturală/ încât zic că/ însăşi natura nu mai este natură –/ şi linii linii/ foarte frumoase" (Neputinţa de sub fluviu). Cuvinte devenite desen, în dorul de fratele ce tocmai sfârşise într-un cumplit accident de circulatie. "Nu m-am putut duce la înmormântarea fratelui. Nici nu aş fi putut, voiam să îl păstrez în sufletul meu aşa cum îl ştiam. Şi pentru că trebuia să rămână cineva şi acasă, nu m-am dus la înmormantare. În noaptea aceea am început să desenez", avea să mărturisească mai târziu Constantin Dracsin.
Astăzi, Colecția ”Constantin Dracsin”, din cadrul Complexului Muzeal Botoșani, spațiu amenajat și curatoriat de Gheorghe Iavorenciuc, reface universul artistic al celui care a pătimit pentru cuvânt și pentru fiecare punct rotunjit cu creionul între dinți.
”Imaginea omului fără mâini poate fi descrisă în două feluri. Fiecare om are o privire ca atare. Prima emoție e cea casnică, diurnă. A doua emoție intervine atunci când tu deja ai exersat profunzimea lucrurilor și prin exercițiul acesta al profunzimii îl vezi pe Dracsin în această carapace a omului fără mâini, cu pălăria cu boruri largi, mergând șleampăt, cu ochelarii atârnând, stând ori supărat... Începi să îl întrevezi. Noi cu toții am fost uimiți de capacitatea lui de a depăși lucruri atât de elementare. Dracsin spunea: în viață poți fi privat de orice capacitate, să ajungi într-un punct imposibil. Dar atunci când e imposibil, tu pune-ți în cale un lucru cât mai mic, un bob de grâu, și încearcă să îl faci, analizează cum l-ai făcut și treci la următorul. Iar următorul bob de grâu va fi un lucru bine făcut. Eu de la lucrul bine făcut și lucrul din conștiință bine făcut, de acolo am luat un exemplu. De a duce un lucru până la capăt. Din neputința noastră interioară, pentru că omul nu poate ajunge la perfecțiunea dumnezeiască, perfecțiunea Demiurgului. Dar la Dracsin se vede sămânța... Asta au văzut toți în Dracsin...”, mărturisește Gheorghe Iavorenciuc.
Exemplul ”înaintemergătorului” Dracsin nu poate fi decât unul al exigenței, al decenței artistice, în orice formă de manifestare.
”El excela în a fi om și în gândirea lui. El se exprima artistic. Eu, de când l-am cunoscut pe Dracsin, am încercat să nu mai scriu. Ci mai mult să gândesc ceea ce scriu. Mă întreabă unii și acum: dar tu de ce nu ai mai scris? Pentru că am responsabilitatea faptului că dacă nu scriu mai bine ca Dracsin nu are rost să mai scriu. El a scris și pentru mine. El a fost și pentru mine. Mi-a transmis gândirea din spatele oricărui cuvânt, oricărei opere”, dă mărturie Gheorghe Iavorenciuc, cel care de mai bine de două decenii menține vie memoria lui Constantin Dracsin.
