24 august: S-a născut Radu Scutelnicu, personalitate de seamă a hidroenergeticii româneşti!

Radu Scutelnicu a fost un valoros inginer constructor, inițiator și coautor al mai multor invenții și inovații în domeniul construcțiilor hidrotehnice.

S-a născut la 24 august 1938, în comuna Mihălăşeni, din judeţul Botoşani. Părinţii săi au fost oameni de seamă ai satului. Tatăl, Mihai, profesor de matematică, a luptat în al Doilea Război Mondial, iar mama învăţătoare. Radu Scutelnicu a urmat cursurile școlii primare în comuna natală, fiind cel mai bun elev din promoția sa. S-a înscris apoi la Liceul "A.T.Laurian" Botoşani, după care s-a înscris la Facultatea de Construcţii din cadrul Institutului Politehnic "Gh. Asachi" Iaşi, cursuri pe care le-a absolvit în anul 1960, şi unde a terminat "cu cea mai mare medie din promoția sa".

La doar 22 de ani și-a început activitatea profesională ca inginer pe șantierul Hidrocentralei de la Bicaz, continuând cu Valea Bistriței, la Grupul de Șantiere Bistrița-aval apoi, între anii 1963 și 1967, a participat ca inginer-șef la construirea Hidrocentralei Gârleni, comună unde, în amintirea sa una dintre străzi îi poartă numele.

Din anul 1967 a lucrat pe șantierul Poiana Uzului de pe Valea Trotușului la construcția celui de-al "treilea baraj din țară ca importanță" din cadrul celor de tip "cu contraforți", unde s-a remarcat prin introducerea de soluții tehnice inovante foarte practice, ceea ce i-a adus înaintarea în funcție.

Între anii 1970 și 1974 a condus în calitate de șef de șantier lucrǎrile de construire și amenajare a centralei electrice subterane Mărișelu din cadrul Grupului de Șantiere Someș. La acest obiectiv strategic a introdus și experimentat cu succes mecanizarea integrală a lucrărilor de betonare în subteran. Începând din anul 1974 a coordonat realizarea hidrocentralelor din cadrul Grupului de Șantiere Olt-Inferior (Drăgășani, Strejești, Arcești, Slatina, Ipotești, Frunzaru, Rusănești, Izbiceni), ca director de grup, creând și utilizând tehnologii noi. Între anii 1987 și 1993 a condus Trustul de Construcții Hidroenergetice București (THC) în calitate de Director General cu rangul de funcție de stat prin importanța și mărimea întreprinderii - 80 de mii de salariați. Deși această perioadă s-a caracterizat printr-o puternică recesiune în toate domeniile economice ale țării și reducerea tuturor investițiilor în domeniu, sub conducerea sa trustul a pus în funcțiune o serie de amenajări importante (Colibița, Drăgan-Iad, Siriu, Râul Mare aval, Bistra, Olt-inferior și Superior), scrie wikipedia.

S-a stins din viață în anul 1998, la 14 octombrie, la vârsta de 60 de ani. În 1995, sub conducerea sa, Trustul de Construcții Hidroenergetice a obținut "Premiul Internațional de Calitate" și "Steaua de aur" la Madrid, acordat de Trade Leaders` Club.

"In intreaga sa activitate, ing. Radu Scutelnicu s-a remarcat prin initiativa si capacitate de organizare. Este una dintre personalitatile de seama ale hidroenergeticii romanesti – apreciat si stimat de salariati, ca inginer si ca om. S-a daruit, total, meseriei, a fost generos si exigent; un caracter puternic ce a lasat in urma sa oameni deosebiti si colective bine inchegate", scrie ing. Maria Oancea, în Revista Constructiilor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tragedie la Siret: Doi bărbați au murit după ce au căzut într-un decantor de apă uzată!

astăzi, 13:02

Pompierii militari au intervenit astăzi, în orașul Siret, pentru extragerea a două persoane care efectuau lucrări de mentenanță la un cămin de vizitare a unor pompe de recirculare apă uz...

Actorii Teatrului ”Vasilache”, invitați ai Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii „Cărăbuș”!

astăzi, 12:50

Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” participă în aceste zile la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii „Cărăbuș”, evenim...

Iftime și-a făcut praf jucătorul de la FC Botoșani și a anunțat decizia: ”Nu este în formă!”

astăzi, 12:30

Valeriu Iftime l-a criticat dur pe Sebastian Mailat pentru ultimele evoluții și a spus că atacantul se gândește la un posibil transfer, motiv pentru care nu ar da același randament ca &icir...