Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul! Creștinii orodocși țin astăzi post aspru!

Indiferent de ziua din săptămână în care cade praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, creștinii ar trebui să țină post. E practic ultima mare sărbătoare a anului, pentru că de la 1 septembrie începe un nou an bisericesc.

Din Evanghelie știm că Irod, la ospățul dat pentru a-și sărbători ziua de naștere, i-a cerut Salomeei, fiica Irodiadei, să-i danseze. Aceasta, învățată de mama ei care-l ura pe sfânt, a cerut drept răsplată capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod s-a învoit mai ales că Sfântul Ioan Bottezătorul era întemnițat pentru că îl mustrase pe Irod pentru traiul său neleguit cu Irodiada, soția fratelui său.

 

După ce a comis cumplita nelegiuire, Irod, de teamă că Ioan Botezătorul ar putea învia, a încredințat numai trupul ucenicilor pentru a-l în mormânt la Sevastia. Capul sfântului a fost îngropat de către Irodiada în curtea sa.

Conform tradiției, Sfânta Ioana este cea care a luat capul Sfântului Ioan din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim . Acolo a rămas până pe vremea împăraților Constantin și Elena, care au dus capul la Emesa, Siria. Așadar, cea de-a două aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul a lvut loc la Emesa în anul 453.

Ulterior, pe vremea luptelor iconoclaste, capul sau a fost îngropat la Comane, iar mai apoi a fost dus de către Sfântul Ignatie la Constantinopol în anul 860. În timpul cruciadelor, o parte a capului sau a fost luată de la Constantinopol de către latini și a fost dusă la o biserica din Amiens.

Tradiții populare

În popor s-au păstrat până în zilele noastre obiceiuri stricte legate de această sărbătoare. De Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul alimentele se rup cu mâna, pentru că este interzis să se folosească cuțitul.

Mai mult, nu se mănâncă fructe si legume de formă rotundă, de exemplu pepene, mere, pere sau roșii, nici fiertură și nici nu se mănâncă din blid.

Nu se mănâncă nici varză, căci Sfântului Ioan de șapte ori i-au tăiat capul pe varză și iar a înviat. Nu e bine să se mănânce nici fructe care seamănă o cruce (nuci, pepene), nu se bea vin roșu, nu se mănâncă fructe sau legume roșii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Frontieră blocată la Siret, timpii de așteptare ajung la 240 de minute!

astăzi, 12:02

Poliția de Frontieră din România anunță aglomerație la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, acolo unde timpul de așteptare pentru camioane este mare. Potrivit Poliției de Frontieră,...

Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier!

astăzi, 11:00

Un accident rutier produs în această dimineață pe raza comunei Hănești s-a soldat cu rănirea unei persoane. În urma unui apel la numărul unic de urgență 112, primii care au aju...

Controale la comercianții de produse alimentare en-gros, amenzi de peste 35.000 de lei!

astăzi, 10:26

La data de 11 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Con...