Un fermier din Botoșani vrea să construiască o fabrică de pâine cu lanț de magazine pentru zona Moldovei!

Un fermier din Botoșani vrea să construiască o fabrică de pâine cu lanț de magazine pentru zona Moldovei!

 Vlad Romanescu,  Foto: Captură / Ziarul Financiar

Ferimierul din Păltiniș cultivă cereale pe 400 de hectare. Acum, el spune că vrea să ridice o fabrică de pâine şi să deschidă propriile magazine. „Ideea stă pe biroul meu din 2020 şi cred că acesta este ultimul tren pentru noi, producătorii, să trecem la procesare. Mă gândesc şi la extinderea brandului în franciză.“

Vlad Romanescu, fondator și administrator Nord Land Agricultury, din Păltiniș, cultivă circa 400 de hectare de teren cu rapiţă, grâu şi orz în zona de nord a Botoșaniului. Compania a depus un proiect pentru a ridica o fabrică de pâine pe măsura DR 23 - Procesare produse agricole, derulată prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

 

„Vrem să avem propria fabrică de panificaţie şi patiserie şi să ne dezvoltăm propriul lanţ de magazine, pentru început în zona Moldovei (Iaşi, Botoşani, Suceava), dar gândurile mele sunt să extind lanţul în sistem de franciză şi de ce nu, la nivel internaţional. Ideea stă pe biroul meu din 2020 şi cred că acesta este ultimul tren pentru noi, producătorii, să trecem la procesare“, a spus Vlad Romanescu, fondatorul companiei, în cadrul emisiunii ZF Agropower.

Botoșăneanul este încrezător că proiectul va primi finanţare, datorită punctajului bun obţinut. Conform datelor de pe site-ul AFIR, valoarea publică a proiectului se ridică la aproape 2,4 milioane de euro.

„Trebuie să căutăm să aducem va­loarea adăugată. Clar, ne uităm la costuri, să reducem din costuri, avem tehnologie, avem date astăzi, ne ajută foarte mult să previzualizăm, să ne facem scenarii. Dar suntem limitaţi până la un anumit punct. Materia primă este materia primă şi nu hotărâm noi preţul final. Dar dacă o procesăm, o transformăm într-o pâine, într-o pâine de calitate, cred că marja poate fi mult mai mare decât în a vinde materia primă, indiferent de calitate“, apreciază Vlad Romanescu.

Măsura DR 23 – Procesare produse agricole este o intervenţie care vizează în special fabricarea pâinii, dar şi alte produse alimentare. Sprijinul este de până la 10 mili­oane de euro pentru sectorul panificaţiei şi de până la 3 milioane de euro pentru celelalte investiţii adică în fabricarea de condimente, de ciocolată, mâncăruri pre­parate sau de bere. Sprijinul neram­bursabil va fi de maximum 65% din totalul cheltuielilor eligible.

Valoarea totală estimată a ajutorului de stat care va fi acordat în cadrul schemei este echivalentul în lei a 164,9 milioane de euro contribuţie publică, conform datelor din Monitorul Oficial.

Jumătate din sumă este destinată înfiinţării de noi fabrici, iar cealaltă este destinată investiţiilor în modernizare. Doar pentru înfiinţarea de noi fabrici s-au depus peste 120 de proiecte, conform datelor AFIR.

„Trebuie să investim, să investim precaut, să căutăm să eliminăm anumite cheltuieli din fermă prin aducerea de noi utilaje, de tehnologie. Am făcut achiziţia a două drone, una pentru tratamente, cealaltă pentru a lua decizii bazate pe date, cred că trebuie să investim mereu şi să investim cu cap“, a declarat Vlad Romanescu în cadrul ZF Agropower.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zilele Dorohoiului în atenția jandarmilor botoșăneni, traficul va fi restricționat!

astăzi, 13:30

În perioada 28 - 30 august a.c., personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la evenimentul "Dorohoiul în Sărbătoare",...

Educație timpurie, un nou program de studii de licență, în premieră națională la USV!

astăzi, 13:06

Ofertă academică extinsă în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, odată cu deschiderea unui no...

Obligativitatea aleșilor locali de a alege între mandat și funcția de bugetar, eliminată din lege!

astăzi, 12:41

La doar o zi după declanșarea unui ”cutremur” în administrațiile locale și județene din întreaga țară, prin intrarea în vigoare a unei modificări legislative priv...