Un om de afaceri din Botoşani are planuri măreţe pentru următorii ani. Acesta vrea vrea ca până în anul 2019 cifra de afaceri a business-ului său să crească cu peste 20 de milioane de euro, iar profitul anual să întregistreze, de asemenea, o creştere de două cifre, de aproximativ 10%.
Producătorul de costume Formens din Botoşani, aflat în primii cinci din Europa, a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri de 43 de milioane de euro, fiind cel mai mare angajator privat din judeţul Botoşani, cu peste 1.000 de salariaţi.
La această dată, 97,7% din producţia Formens merge la export, costumele făcute la Botoşani ajungând în 32 de ţări, Franţa reprezentând 88% din piaţa de export.
Obiectivul lui Gerard Losson, francezul care a investit 6,5 milioane de euro de când a deschis afacerea la Botoşani, este ca în anul 2016 Formens să devină primul vânzător de costume din România.
Până la sfârşitul acestei luni, Formens va deschide patru magazine sub propiul brand, Louis Purple, în patru dintre cele mai mari oraşe din ţară, reţeaua urmând a fi extinsă.
“Ne gândim să deschidem între 8 şi 10 magazine în România, următoarele magazine fiind deschise în septembrie 2015, iar restul în februarie 2016. Pe plan internaţional suntem în tratative pentru deschiderea de magazine în septembrie 2015 şi februarie 2016 în Franţa, Germania, Cehia şi Maroc. Aceste magazine vor fi deschise fie direct ca o sucursală, fie în franciză, în sistemul “commission affiliation, adică noi păstrăm prioritate asupra mărfii şi partenerul este remunerat pe bază de comision, permiţând să acopere costul de investiţiei, chirii şi salariile", a spus Gerard Losson.
În anul 2015, Losson şi-a propus o cifră de afaceri de 47-48 de milioane de euro şi un profit net de 8%.
Povestea Formens la Botoşani a început în anii ’90. Gerard Losson, în vârstă de 45 de ani, era în anul 1996 angajatul unei firme cu profil textil care exporta în întreaga lume, perioadă în care avea oportunitatea să călătorească în interes de serviciu, vizitând aproape toate locurile unde societatea la care lucra făcea export.
În perioada 1993-1995 aproape toate fabricile din Franţa s-au închis datorită efectului economic.
Losson povesteşte că împreună cu un coleg de facultate, care avea funcţia de buyer la un lanţ important de magazine care obişnuia să cumpere costume din Franţa, a avut ideea de a combina experienţa sa internaţională cu experienţa prietenului său, în costume, şi au decis să pună bazele unei firme de organizare de producţie pentru producţie delocalizat, firma înfiinţată în anul 1996 numindu-se Cantex.
“După trei ani de funcţionare, Cantex a cunoscut un succes foarte mare. Anul 1999 s-a finalizat cu o cifră de afaceri de 15 milioane de euro şi un profit net de 10%. Atunci am considerat că poziţia noastră de intermediar între fabricile de confecţii şi lanţurile de magazine este inconfortabilă, aşa că am decis să avem linia noatră proprie de producţie. Formens s-a înfiinţat în luna septembrie 1999 şi producţia a demarat în luna mai 2000. Am pornit la drum ca orice companie, de la zero: eu, Thomas şi asistenta noastră. Am investit 50% din capital pentru înfiinţarea unui SRL, 25.000 de franci francezi, care reprezintă în jur de 3.800 de euro", a spus Losson.
De partenerul alături de care a început bussines-ul s-a despărţit în 2005.
De ce a ales Botoşaniul?
“Alegerea Botoşaniului nu a fost întâmplătoare, aici existând toţi parametrii necesari pentru deschiderea acestui tip de activitate. Facultatea de Textile din Iaşi şi tradiţia în textile şi confecţii pe care o are acest oraş ne-a permis să găsim baza de specialişti în domeniu, care este punctul de plecare la orice afacere. La acel moment mi-am câştigat statutul de prim investitor francez la Botoşani, menţionează patronul Formens.
Losson mai spune că în prezent atu-ul principal al Botoşaniului este proximitatea de Ucraina şi Republica Moldova, unde se produce aproape 70% din totalul producţiei Formens, în volum.
Formens in cifre:
Cifra de afaceri 2014: 43 mil. euro
Numar angajati: 1.030 angajati –870 Formens Botosani + 160 la Europant Dorohoi
Suprafata de productie: 23.000 mp –17.000 Formens + 6.000 Europant
Nr. de clienti activi: 309
Nr. tari export: 32
Procent export: 97,7%
Fabrici partenere: 8
Costume produse pe an: ready to wear 700.000 / made-to-measure 25.000 din care 7-8.000 marca Louis Purple.
Investitii totale pana in prezent: 6,5 mil. euro
O firmă din Botoşani vrea să ajungă numărul UNU în România! Vezi la ce! FOTO
Stiri Botosani Monday, 2 March 2015 Business BotosaniSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșăneni sancționați pentru continuarea propagandei electorale!
Cei peste 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră s-au asigurat că materialele necesare votării au ajuns în siguranță la secțiile de votare și au încep...
13 candidați: România își alege al cincilea președinte de după 1989!
România își alege cel de-al cincilea președinte de după 1989, după Ion Iliescu (trei mandate), Emil Constantinescu, Traian Băsescu (două mandate) și Klaus Iohannis (două mandate). ...
Pedepsit să muncească la Muzeul din Botoșani după ce a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc!
Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Costel Vlăduț I. la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propr...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.44 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici