Judeţul Botoşani, codaş la investiţiile străine!

Judeţul Botoşani rămâne neatractiv pentru investititorii străini, iar acest lucru este confirmat şi de statisticile oficiale. 

Datele oficiale ale Băncii Naţionale a României arată că nivelul investiţiilor străine directe (ISD) din Botoşani, care sunt definite ca participaţiile la capital ce revin investitorilor nerezidenţi care deţin cel puţin 10 la sută din capitalul social subscris al unor întreprinderi rezidente, profitul reinvestit de către aceştia, au ajuns la 79 milioane de euro în 2016. 

"Întreprinderile cercetate exhaustiv dețin o pondere de 94,2 la sută din totalul ISD. Întreprinderile cercetate exhaustiv sunt întreprinderile ISD având cel puțin 20 de salariați, precum și întreprinderile considerate atipice, respectiv cele având sub 20 de salariați, dar cu cifra de afaceri sau capitalul social de peste 30 milioane lei sau care au atras credite pe termen lung de la investitorii străini direcți sau de la companii nerezidente din grupul acestora în valoare de peste 15 milioane lei (a se vedea precizările privind eșantionul cercetării statistice de la final). La nivel naţional, primele 5 țări, clasate după ponderea deținută în soldul ISD la 31 decembrie 2016, sunt: Olanda (24,3 la sută din soldul ISD la sfârșitul anului 2016), Germania (13,2 la sută), Austria (11,9 la sută), Franța (6,9 la sută) și Cipru (6,5 la sută). În ceea ce privește ordinea primelor 5 țări de origine a investițiilor directe se observă că, față de anul precedent, Germania a surclasat Austria, ocupând locul 2, iar Franța și Cipru se situează pe locurile 4 și, respectiv 5", se arată în cercetarea BNR.

 

Situaţia la nivelul judeţului Botoşani este un pic diferită, în sensul în care cea mai mare valoare a capitalului străin deţinut în firme aparţine investitorilor din Luxemburg, cu 63 milioane de lei, fiind urmaţi de cei din Italia, cu 44 milioane de lei, iar podiumul este completat de cei din Olanda cu 17 milioane de lei. 

Specialiştii spun că cele mai mari investiţii străine de la nivelul judeţului sunt în industria textilă, unde mulţi oamenii de afaceri au speculat forţa de muncă ieftină şi specializată, însă valoarea investiţiilor este foarte redusă în raport cu aşteptările. De vină ar fi infrastructura rutieră, poziţia geografică a judeţului şi migraţia forţei de muncă. 

În raport cu judeţele vecine, Botoşaniul este de asemenea codaş. Volumul investiţiilor străine a ajuns în Iaşi la 466 milioane de euro, în Suceava la 462 milioane de euro, Neamţ, 193 milioane de euro şi Bacău 142 milioane de euro. Singurul judeţ cu o valoare mai mică este Vaslui, care a însumat investiţii de 35 milioane de euro. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Are 14 ani și 12 tentative de suicid. Semnal de ALARMĂ transmis de un asistent medical din Botoșani!

astăzi, 12:20

În timp ce Consiliul Județean al Elevilor din Botoșani își exprimă îngrijorarea cu privire la atitudinea unui profesor față de elevul care vine la școală machiat, un asistent...

Rezerviști din județul Botoșani, chemați în aceste zile la unitățile militare! ANUNȚUL autorităților

astăzi, 11:40

În perioada 14-18 septembrie 2026 are loc „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare – MOBEX NT-SV-BT...

Ce nu știai despre Crucea-monument din municipiul Botoșani!

astăzi, 11:06

Monumentul Sfintei Cruci va fi și astăzi, 14 septembrie, loc de întâlnire pentru credincioși. Începând cu ora 18:00, aici se vor oficia slujba Aghesmei Mici și Acatistul Sf...