După ce câțiva comercianți din Piața Centrală s-au plâns că ar plăti servicii "inexistente" la Urban Serv, directorul instituției a subliniat că, de ani de zile, există probleme legate de cei care își desfășoară activitatea în această zonă a municipiului Botoșani.
Conducerea Urban Serv susține că tarifele sunt aceleași pentru toată lumea, indiferent de poziționarea spațiului închiriat, costurile fiind direct proporționale cu suprafața arendată. "Un spațiu de 15 metri pătrați ajunge la 2000 de lei pe lună", exemplifică Simion Drelciuc, directorul instituției. Așadar, proprietarii tarabelor din Piața Mare plătesc aproximativ 133 de lei/mp, lunar, pentru chirie și servicii de salubrizare. "Chiria pe spațiu nu este mare, dacă e să comparăm cu alte județe. Botoșani este în jumătatea inferioară, în ceea ce privește costurile, printre orașele României", susține șeful Urban Serv.
Există numeroase reclamații din partea locatarilor din zona Pieței Centrale, privind mirosul și peisajul dezolant pe care le creează resturile, cutiile și deșeurile abandonate la sfârșitul fiecărei zile. Cu toate acestea, în timp ce comercianții așteaptă ca angajații de la salubrizare să curețe spațiile pe care le au în administrare, Urban Serv refuză să le "adune gunoiul".
"Fiecare agent economic are obligația să își adune gunoiul și să îl ducă la platformă. Angajatul Urban Serv mătură străzile, dar nu îi strânge comerciantului gunoiul. Ei plătesc taxa asta inclusiv pentru deșeurile pe care le produc, dar nu înseamnă că muncitorii trebuie să le adune de pe spațiul lor", concluzionează Simion Drelciuc.
Una peste alta, Piața Mare rămâne un spațiu marcat de plastice, cutii și resturi menajere, în timp ce comercianții așteaptă ca Urban Serv să "își facă treaba" și viceversa.
Unicul acționar al societății de salubrizare este Consiliul Local, prin intermediul căruia sunt stabilite tarifele și bugetele instituției.
Citeste si Comercianții de flori din Piața Centrală au răbufnit: "Câștigăm un leu la o floare vândută și plătim zeci de milioane pe lună pentru asta!"