Botoșani: Comerțul, construcțiile și transportul de mărfuri sunt cele mai populare activități de business într-unul dintre cele mai sărace județe din țară!

Comerțul, construcțiile și transportul de mărfuri sunt cele mai populare activități printre firmele înregistrate în județul Botoșani.

Analiza pentru perioada 2008-2024 arată că profiturile firmelor din județ au crescut cu 760%, în timp ce pierderile au crescut cu 170%, arată Termene.ro.

Cum arată mediul de business din Botoșani în date?

Sunt aproape 28.600 de companii în funcțiune în județul Botoșani, conform unei analize din seria „Județul în date”, realizată cu ajutorul datelor Termene Pasp, dintre care aproape 5.900 au depus deja bilanțul pentru anul 2024.

 

Mai departe, aproape 5.100 de companii au avut o cifră de afaceri mai mare de 1 leu, ceea ce înseamnă că au înregistrat activitate pe anul trecut. Aceste firme au o cifră de afaceri cumulată de peste 14 mld. lei în 2024, un profit net cumulat de circa 1,2 mld. lei și peste 28.500 de angajați.

Perspectiva 2024

Dintre aceste aproape 5.100 de companii, cea mai mare parte sunt microîntreprinderi, aproape 4.470 de firme, în timp ce aproape 450 sunt firme mici, 85 sunt firme mijlocii, iar 15 sunt companii mari.

Mediul de business din Botoșani este fragmentat, în contextul în care cea mai populară activitate economică printre firmele înregistrate în județ este comerțul cu amănuntul nespecializat, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun, cu aproape 340 de firme pe CAEN 4711.

Pe locul doi se situează lucrările de construcții pentru clădiri rezidențiale și nerezidențiale, cu aproape 240 de firme pe CAEN 4120. A treia cea mai populară activitate economică din județul Botoșani este transportul rutier de mărfuri cu aproape 210 firme care activează  pe CAEN 4941.

Alte activități populare printre firmele din Botoșani sunt cultivarea cerealelor și a plantelor leguminoase sau oleaginoase, întreținerea și repararea autovehiculelor barurile și activitățile de inginerie și consultanță tehnică.

Activitatea antreprenorială din Botoșani este mult mai intensă în mediul urban, unde sunt înregistrate aproape 3.300 de firme, însă și mediul rural găzduiește aproape 1.800 de firme.

Dacă ne uităm la contribuția și rolul acestor companii în balanța comercială, descoperim la nivelul județului Botoșani aproape 170 de firme cu activități de import și mai puțin de 70 de companii cu activități de export.

Business în Botoșani

Cifra de afaceri cumulată a tuturor companiilor care au funcționat cu sediul în Botoșani în ultimii 17 ani a crescut de la 3,1 mld. lei în 2008 la peste 14,1 mld. lei în 2024, ceea ce înseamnă o creștere de peste 350%, conform Termene Pasp, într-o analiză care ia în calcul toate firmele din perioada selectată, indiferent de starea acesteia în prezent.

Potrivit Termene, creșterea nu a fost liniară, iar nivelul din 2024 arată o scădere de sub 1% față de nivelul din 2023, care poate veni parțial și din faptul că nu toate companiile care au depus deja bilanțul pe anul trecut.


În ceea ce privește profiturile nete cumulate, acestea au crescut de la sub 140 mil. lei în 2008 la circa 1,2 mld. lei în 2024, marcând o creștere de aproape 760%. De cealaltă parte, pierderile nete cumulate au înregistrat fluctuații puternice în perioada analizată, ajungând de la 76 mil. lei în 2008 la 204 mil. lei în 2024, după un salt puternic la nivelul anului trecut. Per total, în perioada analizată, pierderile au înregistrat un plus de aproape 170%.

Datoriile cumulate ale firmelor din Botoșani au urmat aproape constant o tendință de creștere, ajungând de la 1,7 mld. lei în 2008 la 6,9 mld. lei în 2024, înregistrând un avans de peste 300%, mai arată sursa citată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rădoi, reacţie dură după Botoşani – Universitatea Craiova 1-1: “N-am crezut că mai văd aşa ceva în 2025”

Sunday, 31 August 2025

FC Botoşani şi Universitatea Craiova au remizat, scor 1-1, în etapa a noua a Ligii 1. Antrenorul craiovenilor s-a plâns de condiţiile din Moldova şi a recunoscut că ar fi “semna...

FC Botoșani - Universitatea Craiova 1-1, meci cu 6.000 de oameni pe Municipal!

Sunday, 31 August 2025

FC Botoșani a primit vizita celor de la Universitatea Craiova, în cadrul etapei a 8-a din SuperLiga României. Primul gol al partidei a fost înscris în min. 63, când A...

Nicuşor Dan: Magistraţii din România au muncit anii ăştia de 2-3 ori mai mult decât omologii lor din ţări europene

Sunday, 31 August 2025

Nicuşor Dan a insistat că acelora care mai au un an până la pensie ar trebui să nu li se amâne pensionarea pentru încă un an, potrivit News.ro. ”Magistraţii din Rom&ac...