Usturoiul de Copălău, la vremea recoltatului. ”Sunt soiuri păstrate de la bunici și străbunici!”

Usturoiul de Copălău este unul autohton, apreciat de conaționali, care și-a păstrat caracteristicile de-a lungul vremii, însă au rămas puțini fermieri fideli soiului românesc.

Este sezonul pentru recoltatul usturoiului și cepei și totodată a sosit momentul valorificării.

Dumitru Mătrescu este un fermier care cultivă usturoi de Copălău pe o suprafață de aproape 3 hectare, în județul Botoșani. Împreună cu familia a semănat, lucrat și recoltat întreaga suprafață, iar produsul este unul cât mai natural, având în vedere că o mare parte dintre lucrări se efectuează manual și nu folosește erbicide.

 

Fermierul a recoltat aproape 8 tone de usturoi de Copălău de pe 2,7 hectare cultivate

La final, usturoiul este valorificat atât la kilogram, cât și la tradiționala funie, la piață și livrat la cerere, acasă la cumpărători, cu 25 de lei pe kilogram, după cum a menționat Dumitru Mătrescu.

”Cultiv 2,70 hectare cu usturoi în Copălău, județul Botoșani. Soiul este cel autohton, usturoi de Copălău alb și roșu. Cel roșu are specific că face 4-6 căței pe căpățână, iar cel roșu este rezistent a secetă, însă cel alb este mai iute. Sunt soiuri păstrate de la bunici, străbunici. Noi păstrăm sămânța, aici, în zonă. Noi păstrăm sămânța, aici, în zonă. Anul acesta am produs în jur de 7-8 tone de pe terenul cultivat cu usturoi și îl vindem cu 25 de lei pe kilogram în țară, fie la kilogram, fie la funie. O funie are 10 căpățâni de usturoi și se realizează cam în câteva minute. Eu îl depozitez cu cozi pentru că așa se păstrează mai bine pentru iarnă”, a menționat fermierul.

Agricultorul Dumitru Mătrescu beneficiază de spații de depozitare pentru usturoi, iar ce rămâne pentru iarnă este adăpostit într-un depozit special, astfel încât să nu înghețe. Funiile de usturoi sunt realizate chiar de el și de soția sa, împletite în mod tradițional și au mare cerere la piață. Mai mult pe Agrointel.ro…

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Living contemporan fără aer de catalog: spațiul liber din jurul canapelei contează mai mult decât decorul

astăzi, 21:20

Imaginile recente insistă pe forme curbe, travertin, lemn, textile moi și palete calde. Totuși, o încăpere poate rămâne rece dacă fiecare suprafață primește câte ceva. Comen...

Campanii de monitorizare a calităţii aerului în judeţele Botoşani şi Suceava!

astăzi, 19:53

Direcţia Judeţeană de Mediu (DJM) Suceava desfăşoară, în perioada iulie–septembrie 2026, campanii de monitorizare a calităţii aerului în proximitatea unor depozite de deşeur...

115 părinți și copii au participat la excursiile Pro Vita: „Bucuria copiilor e cea mai frumoasă amintire pe care o iau cu mine!”

astăzi, 18:38

Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de misiune, a organizat în această vară trei excursii pentru familiile numeroase înscrise în Programul de solidari...