Voluntarii asociației „Scut botoșănean” au pus mâna la construirea unui așezământ social pe care îl ridică părintele Dumitru Volintiru de la biserica „Sfîntul Dumitru” din Botoșani

Tinerii voluntari ai asociației „Scut botoșănean” s-au strâns din nou la finalul săptămânii trecute pentru a da o mână de ajutor părintelui Dumitru Volintiru, preot paroh la biserica „Sfîntul Dumitru” din Botoșani.

Preotul botoșănean a inițiat un proiect ambițios în curtea bisericii, de construire a unui așezământ social în care vor putea fi găzduiți 26 de bătrâni, iar orice ajutor a fost binevenit.

“Într-o atmosferă plină de voie bună, tinerii „scutieri” botoșăneni au lucrat neobosiți pentru a ajuta la finalizarea proiectului. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să ne întâlnim din nou la faptă! Cu astfel de tineri exemplari, putem avea nădejde într-un viitor mai bun.  Fapte bune pentru Botoșani!”, au explicat reprezentanții Asociației „Scut botoșănean”.

 

Spune-ne opinia ta