Nimic nu este mai dureros decât să-ți vezi proprii copii în suferință. Poți trece peste orice dar durerea pricinuită de sănătatea copiilor este extrem de greu de depășit.
Este și cazul familiei Calancea din satul Dumești, județul Botoșani, care trăiește de ani de zile un adevărat coșmar.
De la vârsta de 2 ani, Andrei, fiul lor în vârstă de 13 ani, a fost diagnosticat cu Tetrapareză Spastică, o formă de paralizie cerebrală care are ca rezultat pierderea parțială a utilizării trunchiului și a membrelor, fiindu-i afectată și vorbirea.
Și de parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, fratele său mai mic, în vârstă de numai 2 ani, suferă de aceeași boală.
Problemele de sănătate ale micuțului au fost descoperite recent atunci când mama și-a dat seama că la vârsta de un an copilul ei nu putea să realizeze cele mai elementare lucruri specifice vârstei: nu stătea în șezut, nu putea să-și țină capul iar ochii îi umblau mereu.
„L-am născut de 3,140 kg și a fost puțin atins la coloană. M-am dus la Iași și am făcut ecografii în timpul sarcinii. Am născut prin cezariană și la naștere mi-a zis că este sănătos. Dar la vârsta de un an copilul nu sta în fund, nu poate ține capul, îi umblă ochișorii.”, povestește Nicoleta Caragea, mama copiilor.
Ca și în cazul frățiorului mai mic, problemele medicale ale lui Andrei au fost descoperite după vârsta de 1 an. De atunci, viața familiei Calancea se împarte între numeroase spitalizări, tratamente și investigații. Dar cel mai greu le vine atunci când sunt nevoiți să explice adolescentului de ce este bolnav și de ce nu poate merge.
Din cauza gravelor probleme de sănătate, viața lui Andrei se desfășoară într-un scaun rulant. Își dorește nespus să meargă și să se joace cu alți copii.
Băiatului i-ar place să joace fotbal și își mai dorește o minge și un tricou de la echipa lui favorită. Dorința i-a fost îndeplinită săptămâna trecută la „Crosul pentru viață” organizat de Andreea Ursu, coordonatoarea Asociației „Ridică-te și umblă”, filiala Botoșani.
Andrei a primit atunci de la echipa FC Botoșani o minge cu semnăturile tuturor jucătorilor dar și un tricou.
Familia Calancea are mare nevoie de ajutorul semenilor. Cu doi copii grav bolnavi și o situație financiară precară, părinții abia pot face față cheltuielilor de zi cu zi. Persoanele care doresc să spriine această familie pot obține mai multe informații la numărul de telefon 0729.210.149 (familia Calancea).