Andrei, pompierul care l-a salvat pe tânărul rănit de explozia unei anvelope, face un apel pentru donarea de sânge!

Andrei a ținut legătura, zilele acestea, cu familia lui Răzvan și a aflat că medicii i-au salvat ambele picioare, dar că are nevoie de sânge, AB IV negativ. Și-a mobilizat colegii și vor merge, împreună, să-l sprijine pe Răzvan. Totodată, a lansat un apel către persoanele care nu au probleme de sănătate şi îndeplinesc toate condiţiile necesare pentru a merge să doneze sânge.

Andrei, pompierul care l-a salvat pe tânărul rănit de explozia unei anvelope, face un apel pentru donarea de sânge!

 Plutonier Andrei Puiu  

Un zgomot puternic l-a oprit pe Andrei din ceea ce făcea. Instinctiv a luat stingatorul din mașină și a fugit spre locul unde a observat că un fum negru se ridica spre cer. A crezut că a avut loc un accident rutier sau o explozie, urmată de incendiu. Imaginile de la fața locului erau greu de privit, chiar și pentru un om călit în misiuni.

Un tânăr zăcea la pământ lângă un camion și striga disperat după ajutor. Avea răni grave la ambele picioare și traumatisme la brațe și cap, în urma exploziei ce s-a produs la anvelopa autovehiculului.

L-a recunoscut! Era Răzvan. Se știau de la service-ul auto.

- Sunt Andrei! Stai liniștit, o să te ajut!

În timp ce căuta o soluție să oprească sângerarea masivă de la ambele picioare, Andrei a apelat numărul 112.

- Sunt paramedic și vreau să discut cu medicul coordonator din dispeceratul integrat ISU-SAJ. Victima sângerează, dar este conștientă. Are nevoie de o ambulanță cu medic! Până atunci voi aplica garouri să opresc pierderea de sânge.

Sub privirile a zeci de oameni care urmăreau acțiunea de salvare, Andrei, ajutat de un alt bărbat, a aplicat garouri la ambele picioare.

A vorbit permanent cu Răzvan pentru ca acesta să rămână conștient, dar a fost atent și la ora la care a aplicat garoul, pentru a-i putea comunica medicului de pe ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.

”Noi credem că Andrei a fost omul potrivit, la momentul potrivit. Faptul că a știut exact ce trebuie să facă în astfel de cazuri i-a putut salva viața acestui tânăr, care acum se află în grija medicilor”, spun colegii lui Andrei, din cadrul ISU Botoșani.

 

Este nevoie de sânge pentru Răzvan!

Andrei a ținut legătura, zilele acestea, cu familia lui Răzvan și a aflat că medicii i-au salvat ambele picioare, dar că are nevoie de sânge, AB IV negativ. Și-a mobilizat colegii și vor merge, împreună, să-l sprijine pe Răzvan.

Totodată, a lansat un apel către persoanele care nu au probleme de sănătate şi îndeplinesc toate condiţiile necesare pentru a merge să doneze sânge.

Plutonier Andrei Puiu este subofițer în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani din anul 2018.

”Andrei este doar un exemplu din rândul oamenilor minunați care poartă uniforma de pompier. Povestea colegului nostru este un exemplu de curaj, devotament, compasiune și generozitate pentru toți și ne amintește că micile gesturi pot face o diferență mare în viețile celor din jur. Însănătoșire rapidă, Răzvan!”, au transmis reprezentanții ISU Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Criza muncitorilor străini blochează companiile din România. Recrutorii propun o soluție de avarie!

Sunday, 20 September 2026

Companiile de recrutare a lucrătorilor din afara Uniunii Europene vin cu o soluție de avarie pentru a ajuta companiile care angajează muncitori din statele non-UE să treacă peste criza provocată...

S-a stins un poet botoșănean, a activat și în presă, la radio și TV!

Sunday, 20 September 2026

Născut pe 18 februarie 1954 în comuna Hlipiceni, județul Botoşani, Dan Moisii a fost poet și publicist. A absolvit gimnaziul la Şcoala Generală în satul Victoria, comuna Hlipiceni...

Biserică din Dorohoi sfințită de IPS Teofan, primar răsplătit cu ordinul Crucea „Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”!

Sunday, 20 September 2026

Biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” Loturi Enescu, parte a suburbiei municipiului Dorohoi, a primit sâmbătă dimineață, 19 septembrie, veșmânt de har. Slujba de ...