De ce sunt atât de importanți consilierii locali în ecuația puterii locale?

De ce sunt atât de importanți consilierii locali în ecuația puterii locale?

În ultimii ani, sute de primari din România s-au plâns că au un consiliu local care nu le permite să-și pună planurile și promisiunile electorale în aplicare. Ce înseamnă totuși să ai un Consiliu Local ostil și de ce este “legat la mâini și la picioare”  un primar care nu are alături de el un Consiliu Local, indiferent de culoarea politică?

Multe dintre deciziile importante pentru o comunitate nu au fost lăsate de legiuitor în seama unei singure persoane. Astfel, acestea revin Consiliilor Locale. Ele sunt formate din consilieri locali aleși prin vot direct, pe liste, iar numărul acestora poate varia în funcție de populația localității. Pot fi cel puțin 9, în cazul unei comunități cu sub 1500 de locuitori, și până la 55, în cazul Consiliului General al Municipiului București.

Una dintre atribuțiile principale ale Consiliului Local este aprobarea bugetului, adică împărțirea banilor. La propunerea primarului, consilierii decid prin vot cum să fie cheltuite fondurile comunității provenite din taxe și impozite. Tot de ei depinde și cât de mari sunt aceste dări pe care le plătim cu toții către bugetul local. Cu alte cuvinte, dacă un primar dorește taxe mai mici sau să facă o investiție, un drum, o școală sau un spital, nu va putea niciodată să facă acest lucru dacă consilierii aleși de populație votează împotrivă.

De votul consilierilor depinde cum sunt folosite resursele naturale de pe raza localității sau bunurile și proprietățile comunității. Ei aprobă construirea locuințelor sociale și criteriile pe baza cărora acestea sunt repartizate.

Condițiile din școli sau din spitalele aflate în administrarea localității depind și ele de votul Consiliului. La fel și eficiența ordinii publice sau buna funcționare a serviciilor sociale care vizează copiii, bătrânii sau persoanele cu nevoi speciale.

Consilierii pot să decidă acordarea unor sporuri sau facilități pentru medicii și dascălii din localitate.

Consiliul Local poate să schimbe denumirile străzilor, piețelor sau ale altor obiective.

De asemenea, se ocupă de restaurarea, conservarea și punerea în valoare a monumentelor istorice, parcurilor și rezervațiilor naturale.

Chiar și acordarea titlului de cetățean de onoare al unei comunități este stabilit tot prin hotărâre a Consiliului Local.

Nu în ultimul rând, acesta are rolul, foarte important, de a verifica activitatea primarului și, eventual, de a-l trage la răspundere în cazul încălcării diverselor reglementări.

Iată și atribuțiile Consiliului Local, conform Codului administrativ din România:

- aprobă bugetul unității administrativ-teritoriale

- stabilește și aprobă impozitele și taxele locale

- avizează punerea în valoare a resurselor naturale de pe raza unității administrativ-teritoriale

- aprobă construirea locuințelor sociale, criteriile pentru repartizarea lor și a unităților locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa

- hotărăște acordarea unor sporuri și a altor facilități personalului serviciilor publice de interes local

- atribuie sau schimbă denumiri de străzi, de piețe şi de obiective de interes public local

- Consiliul Local poate conferi titlul de cetățean de onoare

Cum pe 27 septembrie este ziua în care îi alegem pe cei care vor gestiona banii comunității în următorii patru ani, rămâne să aflăm nu numai ce “culoare” vor avea următorii primari din județul Botoșani, ci și dacă, odată aleși, vor avea și sprijinul Consiliilor Locale pentru a putea, sau nu, să facă ceva.

De ei, consilierii locali, depinde de fapt să avem apă la robinet, gaz, canalizarea, drumuri asfaltate, iluminatul public, parcări, străzi curate, parcuri amenajate, transport în comun, școli și spitale, servicii comunitare de utilitate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

astăzi, 19:34
111

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

astăzi, 18:04
94

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...

O nouă serie de voluntari pregătită să participe la misiuni, alături de pompierii botoșăneni! (foto)

astăzi, 17:21
96

32 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 – 52 de ani, sunt pregătiți să participe la misiuni, alături de pompieri. Aceștia au finalizat primele două etape din cadrul pro...