Campania electorală s-a încheiat – Structurile M.A.I. încep misiunile!

Toate misiunile structurilor MAI legate de alegeri sunt monitorizate și coordonate prin Comandamentul Operațional, constituit la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Campania electorală s-a încheiat în această dimineață la ora 7, fiind deci interzisă continuarea propagandei electorale.

Astfel, odată cu încheierea campaniei electorale, se interzice afișarea, lansarea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea și difuzarea de materiale publicitare politice, respectiv materiale de propagandă electorală de orice tip, care se referă la alegerile prezidențiale.

De asemenea, se interzice difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegeri în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private ori prin intermediul unor vehicule special amenajate.

 

Prin continuarea propagandei electorale se înțelege, și deci se interzice, și sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.

Se precizează, de asemenea, că este interzisă transmiterea către utilizatori a mesajelor de tip text sau audio-video prin care se urmărește influențarea opțiunii de vot.

Pe parcursul campaniei electorale, nu s-au înregistrat incidente deosebite.

În continuare, efectivele MAI rămân mobilizate pentru a-și îndeplini cu profesionalism și imparțialitate misiunile în context electoral.

Astăzi, angajații MAI vor asigura protecția buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secțiile vot. În misiunile de astăzi, vor fi angrenați peste 1.400 de efective ale MAI.

Subliniem încă o dată faptul că angajații MAI nu intră în contact cu materialele electorale, iar acestea se transportă cu vehicule care nu aparțin MAI.

Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare se vor prezenta astăzi la secțiile de vot pentru luarea măsurilor necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare, precum și pentru fixarea  posturilor de pază în jurul secțiilor de vot.

Pe parcursul nopții, angajații MAI vor asigura protecția celor peste 400 de secții de vot constituite la nivel județean urmând să le predea președinților birourilor electorale, mâine dimineață, cu sigiliile intacte.

Toate misiunile structurilor MAI legate de alegeri sunt monitorizate și coordonate prin Comandamentul Operațional, constituit la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și care își desfășoară activitatea permanent până la finalizarea tuturor activităților specifice procesului electoral.

Reamintim că pentru exercitarea dreptului la vot este necesară prezentarea unui document de identitate aflat în termen de valabilitate.

Astfel, pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care nu dețin un document valabil, Serviciile Publice Comunitare Locale de Evidență a Persoanelor Botoșani vor asigura program de lucru cu publicul astăzi, în intervalul orar 08:00-16:00 și în ziua votului, între orele 07:00-21:00.

Comunicat de presă - Centru Județean De Comunicare Botoșani

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Copiii unei mame din Botoșani au fost preluați de stat, după ce unul dintre ei a fost adus la spitalul din Suceava cu arsuri!

astăzi, 14:10

Poliția și Protecția Copilului au demarat cercetări și au luat măsuri de urgență în cazul unor copii mici aflați în situație de risc. Cercetările polițiștilor au început...

Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru

astăzi, 13:17

FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...

Elevii Liceului „Petru Rareș” din Botoșani, premiați la un concurs gastronomic! (Foto)

astăzi, 12:09

Elevii din clasa a X-a - Industrie alimentară, au reprezentat Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Botoșani cu talent, creativitate și pasiune la cea de-a IX-a ediție a Concursului &bd...