(P) Descoperiți 5 locuri interesante din țară, care merită vizitate în această vară

România este o ţară care, la prima vedere, nu oferă multe locuri de vizitat. Dar, dacă vă uitaţi cu mai multă atenţie, veţi descoperii faptul că vă înşelaţi amarnic. România este una dintre cele mai interesante tari de pe pământ, din cauza reliefului complex, frumuseţii pitorești şi din cauza oraşelor şi a satelor care par blocate în timp, oferind mici portaluri spre alte vremuri.

Religia, un aspect important al culturii românilor.

România este casa a multe religii şi a multe culturi, fapt prevăzut de către lunga istorie politică a acesteia. Din acest motiv, exista foarte multe edificii de cult impunătoare şi pline de istorie se povesti. Una dintre acestea este Mănăstirea Voroneţ, situată în judeţul Suceava, în Gura Humorului. Această mică mănăstire, situată în nordul României, oferă multe mistere ascunse pe pereţii pictaţi, care ilustrează diferite scene biblice. Pe lângă asta, cetatea şi picturile acesteia, care au supravieţuit mai bine de jumătate de mileniu, oferă ele însăşi un mister, acela al celebrului “albastru de Voroneţ”, un azur că nici altul, pigment care părea imposibil de conceput la acea vreme. Aşa că îmbrăcaţi-vă cu o cămaşă de pe https://answear.ro/k/barbati/imbracaminte/camasi, pentru a rămâne stilat, dar şi respectuos în timp ce mănăstirea va atrage la rugăciune.

Un alt edificiu de cult popular din România este Cimitirul Vesel, situat în Judeţul Mureş, Săpânţa. Acest cimitir iese în evidenţă prin modalitatea sa de a lua peste picior însăşi moartea şi efemeritatea vieţii omului. Acest cimitir, în loc să fie sumbru, ca toate celelalte, alege să inspire bucurie prin culorile sale ţipătoare şi prin ilustraţiile şi glumele care se afla pe pietrele funerare, toate făcând haz despre persoanele îngropate. Dacă doriţi să vizitaţi acest cimitir, cel mai bine ar fi să vă integraţi în peisaj, lucru pe care îl puteţi face prin a purta un tricou cu modele interesante de pe https://answear.ro/k/barbati/imbracaminte/tricouri.

Lunga istorie a României, regăsita prin monumentele acesteia.

România, de-a lungul lungii sale existenţe, a conceput multe clădiri şi monumente care au apărut din motive de protecţie a populaţiei, asedii militare sau care erau dedicate anumitor zeităţi. Un loc foarte spectaculos din România, care încă este utilizat precum a fost utilizat de pe vremea concepţiei acestui este Cetatea Sighişoara din judeţul Mureş. Aici, oamenii încă trăiesc în casele reamenajate de pe vremea când cetatea era folosită pentru apărarea populaţiei în cazul unui asediu militar, lucru care este clar deoarece străzile sunt pline de cultură şi tradiţie neîncetată. Totuşi, un lucru pe care trebuie să îl ţineţi minte înainte de va petrece ziua în cetate este faptul că şi drumurile sunt tot de prin aceeaşi vreme, aşa că cea mai bună opţiune este să vă achiziţionaţi o pereche de adidaşi sport de pe https://answear.ro/k/femei/incaltaminte/pantofi-sport-si-tenisi/sneakers, pentru a vă proteja picioarele.

Un alt simbol al regalităţii româneşti se afla în judeţul Prahova, şi este însăşi Castelul Peleş. Cu ale sale 160 de camere şi cu numeroasele sale detalii amănunţite, precum sunt firele de aur din ţesături sau colţurile rotunjite ale mobiliarului de stejar , această clădire cu siguranţă vă va rămâne amprentata în minte. Dacă doriţi să vizitaţi acest castel, o idee bună este ca şi ţinuta dumneavoastră să fie la fel de accesorizata precum este acesta, aşa că achiziţionaţi-vă o pereche de ochelari de soare de pe https://answear.ro/k/femei/accesorii/ochelari-de-soare pentru că şi dumneavoastră să vă simţiţi regal.

Pentru o zi puţin mai diferită.

Dacă nu doriţi să vizitaţi o clădire istorică sau un lăcaș de cult, atunci un loc interesant pe care puteţi să îl vizitaţi este Salina Turda, judeţul Cluj. Multe persoane vin aici pentru mărimile sale impunătoare, alţii vin pentru proprietăţile medicale miraculoase, dar cu siguranţă veţi putea să aveţi o zi plină de relaxare aici. Şi pentru că relaxarea să fie maximă, dacă purtaţi una dintre multele bluze dama pe answear.ro, cu siguranţă o să vă simţiţi de milioane.
România este o ţară care ascunde multe mistere. Din acest motiv, o vacanţă în aceste locuri vă va ajuta să le descoperiţi de singuri, parcă aducând poveştile şi basmele la realitate.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciobotariu, dezamăgit după remiza cu Poli Iași: „Trebuia să închidem meciul. Nu ne ajută rezultatu!”

astăzi, 07:38

Tehnicianul de la Botoșani a fost deranjat de faptul că echipa lui nu a reușit să marcheze golul al doilea, după ce Chică-Roșă a deschis scorul. „Am fost destul de greoi. Nu ne ajută...

Dar tu cine esti? (Foto, Video)

astăzi, 07:15

Sună soneria. Un bărbat deschide ușa și vede un schelet cu o agendă în mână, care-l întreabă: – Popescu Costel? – Da…. Dar tu cine esti? – Moartea....

Calendar ortodox, 26 noiembrie: Sfinţii Cuvioşi Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul

astăzi, 07:00

Sfântul Alipie Stâlpnicul (†640) a trăit în vremea împăratului Heraclie (610-641) fiind din cetatea Adrianopole a Paflagoniei. Din fragedă vârstă s-a arătat r...