Gastronomie și tradiții grecești, sub îndrumarea lui Daniel HAIDARLI (galerie foto)

Sâmbătă, 14 septembrie, la Popas Cucorăni, a avut loc un eveniment de excepție intitulat „Seară cu gastronomie și dansuri balcanice”, cu un puternic accent pe cultura și tradițiile grecești. 
Cu sprijinul necondiționat și total al Familiei Cojocaru, sub îndrumarea lui Daniel HAIDARLI, managerul Artech DRINK - Artech Wine, invitații au fost purtați într-o călătorie autentică prin universul culinar și vinicol al Greciei, într-un decor deosebit care a captat esența spiritului mediteranean.

 

Meniul a fost unul variat, o adevărată incursiune în gastronomia grecească, cu 2 feluri principale individuale, dar și cu tradiționalul proțap și desigur un desert savuros. Pentru a completa meniul ca la carte, la masa s-au servit numai bauturi grecești, recomandate de specialiștii Artech DRINK - Artech Wine.
Invitații au avut ocazia să exploreze complexitatea și bogăția viticulturii grecești, descoperind vinuri de excepție, unele dintre ele premiate internațional, cu punctaje de peste 90 de puncte date de Robert Parker sau James Suckling.  Fiecare pahar a dezvăluit terroir-ul unic al Greciei, reflectând influența soarelui mediteranean, a solului bogat și a tradițiilor viticole vechi de secole. De la soiurile locale rare, la băuturi cunoscute și apreciate pe plan mondial, vinurile servite au dezvăluit o diversitate impresionantă de arome, texturi și caracteristici, oferind o imagine completă asupra măiestriei vinificatorilor greci.

Cele 4 vinuri din degustare au fost:

  • Vin Gerovassiliou Ktima White Malagousia și Assyrtiko Alb Sec
  • Vin Gerovassiliou Ktima Malagousia Alb Single Vineyard Sec
  • Vin Troupis Winery Tomh Roze Moschofilero Sec Peloponese
  • Vin Driopi Reserve Agiorgitiko

 

„Calitatea înseamnă respect, pasiune, angajament față de tradiții. Dacă după toate acestea cunoști și arta de a bea, de a savura mâncarea și băutura, de a descoperi armonia culorilor, a aromelor și a bunului gust, este nemaipomenit,” a explicat Daniel HAIDARLI. „Este filozofia răbdării. A răbdării de a deveni tot mereu mai bun, mai pregătit. Evaluăm, evoluăm.”


 

Atmosferă vibrantă: muzică și dansuri grecești
Unul dintre punctele culminante ale serii a fost concertul susținut de Ionuț Galani, recunoscut pentru interpretările sale remarcabile de muzică grecească. Alături de un ansamblu de dansuri tradiționale, artistul a captivat publicul cu un spectacol plin de energie și dinamism. Momentul artistic a transformat evenimentul într-o veritabilă experiență culturală, aducând un plus de autenticitate și rafinament serii, dincolo de plăcerile gastronomice. 

O reușită a colaborării și pasiunii
Fiecare aspect al serii a fost atent planificat, reflectând o abordare meticuloasă și o dorință de a crea o experiență unică pentru invitați. Selecția preparatelor a fost realizată cu grijă, pentru a pune în valoare autenticitatea bucătăriei grecești, iar vinurile au fost alese astfel încât să completeze armonios fiecare fel de mâncare. 


Evenimentul „Seară cu gastronomie și dansuri balcanice” a fost organizat de Popasul Cucorăni, în parteneriat cu Artech DRINK - Artech Wine și s-a dovedit a fi un succes datorită profesionalismului și dedicării echipelor celor două companii, G&G Agro și  Artech Textiles.
Daniel HAIDARLI: „Pentru a recomanda ceva cu adevărat, trebuie să cunoști, să înveți și să acumulezi experiență. Talentul, perspicacitatea și înclinația spre perfecțiune sunt esențiale.”

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Vameși și un polițist de frontieră din Botoșani REȚINUȚI după descinderile în vămi, alți lucrători vamali și agenți de poliție de frontieră, plus un funcționar ANAF, sub control judiciar!

astăzi, 14:49

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începâ...

Afacerile unui procesator de carne din Botoșani au crescut în 2025, ajungând la cifră de afaceri de peste 92 de milioane de lei!

astăzi, 14:23

Producătorul şi procesatorul de carne Sagrod din Botoşani, controlat de antreprenorul român Dan-Marius Ţîmpău, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 92,3 mil. lei (18,3 mil. e...

Elevi din Botoșani și alte cinci județe, evaluați simultan începând din acest an!

astăzi, 13:52

În acest an școlar, simularea județeană a examenelor naționale va fi înlocuită cu una regională. Astfel, testarea se va desfășura simultan în toate județele din Regiunea ...