Vouchere de 2.000 de lei: Municipalitatea botoșăneană continuă să le ajute pe viitoarele mame!

Programul Materna se adresează femeilor însărcinate cu vârsta de peste 18 ani, care au domiciliul stabil în municipiul Botoșani.

De la începutul acestui an, zeci de viitoare mame au fost incluse în Programul Materna Botoșani, implementat la inițiativa primarului Cosmin Andrei și a viceprimarilor Liviu Toma și Bogdan Buhăianu.

În primele două luni ale anului, Direcția de Asistență Socială Botoșani a primit 48 de cereri.

Programul Materna se adresează femeilor însărcinate cu vârsta de peste 18 ani, care au domiciliul stabil în municipiul Botoșani. Fiecare viitoare mamă inclusă în program primește un voucher de 2.000 de lei, bani care pot fi folosiți pentru tratamente medicamentoase și analize medicale pentru monitorizarea sarcinii.

 

Cei 2000 de lei aprobați pentru fiecare viitoare mamă sunt asigurați în două etape. Astfel, prima tranșă de 1000 de lei este virată după săptămâna a 10-a de sarcină, iar cea de a doua, după săptămâna a 24-a de sarcină.

Potrivit celor precizate de viceprimarul Liviu Toma, în acest an, bugetul alocat pentru Programul Materna este de 450.000 de lei. În condițiile în care suma alocată va fi insuficientă, vor fi asigurate fonduri suplimentare la rectificarea bugetului local. 

“Acordăm acest sprijin financiar tuturor familiilor care așteaptă venirea pe lume a unui copil. Încurajăm natalitatea și ne asigurăm că viitoarele mămici au resursa financiară necesară pentru monitorizarea sarcinii”, a mai spus Liviu Toma.

Viitoarele mame care doresc să primească acest ajutor financiar acordat de municipalitatea botoșăneană trebuie să depună o cerere la sediul Direcției Asistență Socială a Municipiului Botoșani, aflat pe strada Săvenilor, nr.12, de luni până joi, între orele 9:00 - 15:00, sau în format electronic pe:

- adresa: asistenta_sociala_botosani@bt.e-adm.ro

- platforma digitală ”Up Comunitate” pusă la dispoziție de operatorul economic UP România-www.upromania.ro

Voucherele Materna sunt distribuite de către Direcția de Asistență Socială Botoșani. 

Actele necesare pentru includerea în Programul Materna sunt:

a)cerere tip

b)copie după cartea de identitate a solicitantei

c)certificat fiscal eliberat de Direcția Impozite și Taxe Locale Botoșani care să ateste faptul că solicitanta nu are datorii la bugetul local

d)adeverință eliberată de un medic ginecolog care atestă vârsta biometrică a sarcinii sau copie a ecografiei de confirmare a sarcinii incipiente

e)la intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină, este necesară o nouă adeverință de la medicul ginecolog în care se atestă vârsta biometrică a sarcinii sau o copie a ecografiei morfologiei de sarcină trimestrul II.

Pentru a intra în etapa I a Programului Materna, viitoarele mame trebuie să să ducă la DAS documentele prevăzute la litera a) - d), în perioada cuprinsă între a 10-a și a 23-a săptămână de sarcină. Beneficiarele admise în etapa I trebuie să depună documentele prevăzute la litera e), în perioada cuprinsă între a 24-a și a 30-a săptămână de sarcină, pentru a primi banii aferenți etapei a II-a.

Programul Materna Botoșani a început la 1 iulie 2023. De la acea dată și și până la finele anului trecut, Direcția de Asistență Socială Botoșani a primit 216 cereri, valoarea totală a voucherelor acordate fiind de 313.000 de lei. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

astăzi, 21:04

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

astăzi, 20:48

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...