Instituția Prefectului va constitui o comisie de monitorizare a lucrărilor aflate în derulare pe Drumul Național 28B Botoșani – Târgu Frumos, ca urmare a sesizărilor făcute de mai mulți locuitori ai zonelor afectate, a declarat, vineri, prefectul Sorin Cornilă.
Potrivit oficialului, reclamațiile vizează colaborarea deficitară dintre cetățeni și angajați ai companiilor contractate, precum și nerespectarea graficului de execuție.
„Am fost în vizită pe sectorul de drum până la Frumușica pentru a vedea stadiul lucrărilor din acest contract, care s-a semnat în 22 mai 2020, cu termen de execuție 12 mai 2023. Am avut foarte multe sesizări la Instituția Prefectului din partea cetățenilor, din cauza disconfortului creat de lucrările și modalitatea în care se desfășoară acest contract. Mă refer la soluția tehnică, despre care am înțeles că s-a folosit acolo, aceea de a presa stratul de asfalt și de a sparge acele dale de beton din care era făcut acel drum”, a precizat Cornilă, într-o conferință de presă susținută la sediul Organizației Județene a PNL.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a inspectat șantierul, vineri, alături de directorul Secției de Drumuri Naționale și doi reprezentanți ai constructorului.
„Am reușit să obțin de la dumnealor și să înțeleg niște etape pe care eu credeam că dumnealor le au, dar de fapt nu le aveau. Ei au început astăzi să toarne primul strat de asfalt de la Cotu, dinspre Copălău și au termen până săptămâna viitoare, vineri, când vor încheia acest tronson, această parte din acest drum. (...) Vom face la nivelul instituției prefectului o comisie care va monitoriza aceste două proiecte la nivelul județului Botoșani, pentru a avea o informare săptămânală cu stadiul contractului și lucrărilor. Am identificat pe traseu, inclusiv la Zăicești, cetățeni nemulțumiți din cauza interacțiunii pe care au avut-o cu reprezentanții constructorului din cauza accesului la proprietățile respectivilor domni. Eu zic că după discuțiile pe care le-am avut astăzi lucrările se vor mișca mai bine”, a afirmat prefectul Sorin Cornilă.