Lucrări pe DJ 293 Dumeni – Havârna, pe porțiunea afectată de alunecări de teren (fotogalerie)

Se lucrează intens pe drumul județean DJ 293 Dumeni – Havârna, pe porțiunea afectată în trecut de puternice alunecări de teren, a anunțat Dorin Birta, vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ).

Potrivit acestuia, în prezent se execută lucrări de refacere a fundației drumului, constând în așternerea de straturi de balast și piatră spartă. După finalizarea acestei etape, se va trece la turnarea celor trei straturi de covor asfaltic.

„Aceste lucrări vin în completarea celor de stabilizare a acestui versant, executate anul trecut prin Compania Națională de Investiții, lucrări ce erau imperios necesare având în vedere gravitatea alunecării dar și disconfortul creat participanților la trafic.

Stabilizarea acestui versant și modernizarea acestei porțiuni de drum sunt investiții mult așteptate de cetățenii din această parte a județului. Realizarea lor reprezintă o motivație puternică pentru a căuta în mod continuu surse de finanțare și a deschide noi șantiere pe drumurile județene, scopul final fiind acela de a dezvolta o infrastructură pe măsura așteptărilor botoșănenilor”, a transmis Dorin Birta.





 

 

Spune-ne opinia ta