VIDEO: Contre în CL pe tema accesului persoanelor cu dizabilități în Primărie. „Să ne ocupăm de probleme mai serioase”

VIDEO: Contre în CL pe tema accesului persoanelor cu dizabilități în Primărie. „Să ne ocupăm de probleme mai serioase”

Accesul persoanelor cu dizabilități în Primăria municipiului Botoșani a fost subiect de contre în ședința ordinară de luni a Consiliului Local (CL). Unul dintre aleși a atras atenția asupra dificultății cu care cetățenii pot veni în audiență, însă interpelarea a fost desființată de un coleg din deliberativ, care a indicat spre legislația incidentă.

„Vreau să întreb cum are acces în Primăria municipiului Botoșani și în instituțiile subordonate o persoană cu dizabilități locomotorii, pentru că în acest moment, am intrat în Primărie și am realizat abia astăzi că o persoană care este în cărucior nu poate intra în Primăria municipiului Botoșani, cu atât mai puțin în cabinetul domnului primar”, a fost interpelarea consilierului USR Raluca Curelariu.

Primarul a răspuns că există o cale de acces pentru persoanele cu dizabilități, adăugând că se lucrează și la implementarea unui sistem de semnalizare pentru cei cu deficiențe de vedere.

„Accesul persoanelor cu dizabilități se face prin spatele Primăriei, unde avem amenajată rampă de acces, iar atunci când am avut situații și am primit solicitări, nu a trebuit să ajungă o persoană cu dizabilități în biroul meu, am coborât noi. Nu am avut situații deosebite, în care o persoană cu dizabilități să ajungă la Primărie și să nu aibă un dialog cu noi. Mai mult, am avut deschidere pentru solicitările care au venit din partea asociațiilor și avem o semnalistică specială pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Este un proiect în lucru pentru persoanele cu astfel de deficiențe, astfel încât cu ajutorul unei aplicații să poată fi orientate și ne-am exprimat acordul pentru a pune o serie de senzori”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

Răspunsul nu a fost mulțumitor pentru reprezentanta USR, care a solicitat acordarea unei atenții deosebite problemei evidențiate.

„La modul realist vorbind, dacă mergeți la o plimbare prin Primăria municipiului Botoșani, în clădire, veți vedea că accesul este aproape imposibil și nu se respectă prevederile legale. Nu știu la ce intrare vă referiți, dar dacă e cea de la Registratură, pe acolo nu se poate intra decât dacă ridicăm persoana în cauză și vă rog să luați foarte în serios acest aspect și să analizați cum putem îmbunătăți accesul persoanelor cu dizabilități, pentru că în acest moment nu respectăm prevederile legale și nu avem nici măcar un minim de condiții pentru astfel de persoane”, a fost replica Ralucăi Curelariu.

O poziție fermă a adoptat consilierul local Marius Rogojinschi, directorul Teatrului pentru Copii „Vasilache”, care a vorbit despre imposibilitatea modificării structurii și aspectului unei clădiri monument istoric fără avizul instituțiilor de cultură. În opinia lui, interpelarea Ralucăi Curelariu privind accesul persoanelor cu dizabilități nu are niciun temei, pentru că situația nu poate fi corectată.

„De astăzi s-au terminat interpelările cu privire la stadiul Teatrului Mihai Eminescu și avem probleme cu aceste persoane cu dizabilități care intră în Primărie. Ca să îl parafrazez pe Caragiale, care spunea că de la sublim la ridicol nu era decât un pas, ca să nu cădem în ridicol, în anumite chestii și probleme ar fi bine întâi să ne interesăm, așa cum părem a fi. Această clădire are un regim special, este monument istoric. Clădirile monument istoric au o protecție dată prin lege și un mod de a se opera în structura lor absolut special. Pe românește și foarte pe înțeles, nu poți bate cuie în Primărie fără aprobarea Direcției Județene de Cultură sau a Ministerului Culturii, darămite să realizezi într-o clădire de felul acesta un sistem, că aici nu e vorba de o rampă, ci de un sistem tip ascensor ce aduce persoanele cu dizabilități la cabinetul domnului primar. Dacă în momentul în care s-a făcut restaurarea acestei clădiri și nu a fost prinsă, și nu s-a discutat, și nu s-a realizat, înseamnă că nu se poate, pentru că este imposibil. Și decât să fim cronofagi și să inventăm subiecte pe care să le punem pe tapet de dragul de a interpela, că dă bine la cetățeni, haideți să vedem întâi care sunt cetățenii aceia, doi-trei măcar, care v-au adus această problemă în față, să îi cunoaștem și noi, poate putem dialoga în mod direct, sau să ne ocupăm de probleme mai serioase”, a spus Marius Rogojinschi.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta