Val de nemulțumire și revoltă în rândul părinților după ce au aflat că Grădinița 19 se închide

Zeci de părinți sunt nemulțumiți de decizia administrației locale de la Botoșani de a închide o grădiniță din municipiu, lucru considerat absolut necesar de municipalitate pentru efectuarea unor lucrări de modernizare.

Aceasta este a doua grădiniță care se va închide la Botoșani în mai puțin de o săptămână, după ce, de la data de 15 martie, părinții copiilor de la Grădinița 22 din municipiu, au primit vestea că unitatea își închide porțile pentru o lungă perioadă de timp.

Grădinița 19 va intra în proces de reabilitare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, iar părinții copiilor înscriși la grădiniță au fost anunțați în ultimul moment de reprezentanții unității de învățământ că întreaga clădire trebuie să fie predată urgent constructorului, activitatea urmând să fie suspendată și cursurile cu preșcolarii urmând a se derula online.

Părinții sunt consternați de decizia Primăriei de a suspenda activitatea și consideră că lucrările trebuiau fie executate pe perioada vacanței. În prezent, se organizează pentru a protesta în fața Primăriei municipiului.  

“Suntem consternați de decizia Primăriei de a suspenda activitatea grădiniței pentru lucrări de modernizare, asta după un an de pandemie în care copiii au fost obligați sa stea acasă. Mămicile tocmai ce au reînceput activitatea la serviciu că se și regăsesc în situația de a renunța la serviciu, sau de a munci tot de acasă pentru ca nu au cu cine îi lăsa pe cei mici... Dacă se știa de mai devreme îi puteam muta la începutul anului școlar la altă grădiniță, care nu intra în renovare. Este strigător la cer. Eu ce fac cu copilul? Îl duc la afterschool? Îmi dă primarul banii?”, a spus părintele unui micuț de la Grădinița 19, care va fi nevoit să facă cursuri on-line.

Mulți dintre părinți se plâng că au început serviciile și efectiv nu au cu cine să-și lase copii, ceea ce ar putea duce la un val masiv de proteste la Botoșani.

În prezent, prin decizia municipalității de a închide grădinițele 22 și 19 în mijlocul anului școlar pentru lucrări de renovare, au fost afectate aproape 500 de familii care au copiii la aceste unități de învățământ.

 

Spune-ne opinia ta