Un consilier de la Botoșani cere economie la iluminatul stradal! (Video)

În ședința ordinară a Consiliului Local Botoșani, aferentă lunii august, consilierul local Andrei Amos a solicitat municipalității economie la iluminatul stradal.

Mai precis, alesul liberal a precizat că încă este lumină afară și ar fi bine ca becurile pe stradă se fie aprinse mai târziu, pentru a avea un iluminat mai bun pe perioada iernii.

„Dacă există posibilitatea micșorării numărului de ore pentru iluminatul stradal. Suntem încă în perioadă de vară, la ora 20:00 este încă lumină pe stradă și noi atunci aprindem luminile și ard până dimineață. Este vorba de o oră, o oră jumătate în care dăm bani aiurea pentru curent electric. Chiar nu se poate reduce pe perioada de vară pentru a avea posibilitatea iarna să avem iluminat mai bun?”, a precizat Andrei Amos, consilier local din partea PNL.

 

De aceeași părere a fost și consilierul Marian Voinescu, care a mai adăugat faptul că într-una dintre zile iluminatul stradal era aprins în ziua mare.

Mai multe primării din țară au decis, la începutul lunii august, reducerea treptată a iluminatului stradal pe timp de noapte. Printre acestea se numără Primăria Municipiului Iași și a Aradului. Totuși, această decizie la nivel național a venit în contextul dificultăților energetice întregistrate în ultima perioadă. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...