Un preot din Botoșani vrea să construiască un parc fotovoltaic și cere Primăriei o derogare! (Video)

Preotul unei biserici din Botoșani vrea să construiască un parc fotovoltaic pentru încălzirea lăcașului de cult, a casei parohiale și a casei praznicale.

Este vorba despre parohul Bisericii Ortodoxe Stil Vechi „Sf. Mc. Dimitrie” de pe strada I.C. Brătianu, de la ieșire din municipiul Botoșani spre Rediu.

Pr. Constantin Hergheligiu și-a prezentat intenția în plenul ședinței ordinare a Consiliului Local Botoșani, fiind și un proiect pe ordinea de zi. Mai precis, preotul a solicitat 3.000 și ceva de metri pătrați de la Primăria Municipiului Botoșani, însă a primit doar 2.000.

 

Acesta și-a justificat solicitarea prin intenția de a construi un parc fotovoltaic.

„După cum știți, ni s-a dat un pământ în folosință gratuită. Noi continuăm construcțiile care sunt în interiorul lăcașului de cult și am solicitat 3.000 și ceva de metri pătrați în plus, dar ni s-au dat doar 2.000. De ce am solicitat 3.000? Vreau să fac un parc fotovoltaic, fiind necesar pentru încălzirea bisericii, casă parohială și casă praznicală. Eu nu am unde să le fac, nici pe clădire nu pot să le pun pentru că nu stau bine și de aceea sunt nevoit să le fac alături, undeva. De aceea am solicitat 1.000 și ceva de metri în plus pentru așa ceva”, a declarat pr. Constantin Hergheligiu, parohul Bisericii Ortodoxe Stil Vechi „Sf. Mc. Dimitrie” din Botoșani, în plenul ședinței de Consiliu Local.

Preotul arată că în acea zonă Primăria Municipiului Botoșani deține suficient pământ în așa fel încât să îi poată oferi această suprafață în plus. Mai mult decât atât, părintele este dispus să renunțe și la suprafața de 1500 de metri pătrați acordată tot de municipalitate, însă care este în spatele suprafeței de care are el nevoie.

Aș ruga dacă se poate, pentru că este destul pământ. Este un hectar și aveți de unde să mă ajutați și cu treaba asta. Plus, în spatele pământului eu mai am o autorizație tot de dumneavoastră aprobată de 1500 de metri. Aș putea refuza acolo ca să pot face aici parcul cu panouri fotovoltaice. Aceasta este rugămintea mea. Nu v-am cerut bani, nimic altceva”, concluzionează preotul Constantin Hergheligiu.




 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un cartier și 11 localități din Botoșani rămân fără apă, anunță reprezentanții Nova Apaserv!

Monday, 21 September 2026

Echipele Nova Apaserv S.A. intervin astăzi, 21 septembrie 2026, la nivelul sistemului de alimentare cu apă, ca urmare a unei avarii apărute pe conducta din material AZBO, cu diametrul de 250 mm, si...

Zgomotul le face viața un calvar: „Se demolează de la ora 7:00” / Garda de Mediu: „Cetățenii sunt oricum nemulțumiți”

Friday, 18 September 2026

Pe adresa redacției Știri.Botoșani.Ro a venit o plângere formulată în numele mai multor locuitori din Cătămărești-Deal, comuna Mihai Eminescu, chiar în apropiere de municipiu...

Probleme cu apa într-un sat din Botoșani, locuitorii se plâng că nimeni nu-i bagă în seamă. Primar: „Suntem cu mâinile și picioarele legate” (Foto)

Thursday, 17 September 2026

După o vară extrem de călduroasă și secetoasă, într-un sat din Botoșani apa curge necontenit prin mijlocul drumului de zile bune. Locuitorii susțin că de două săptămâni a apăr...