Botoșani: DN 29D, reabilitat cu peste 260 de milioane de lei, s-a surpat la mai puțin de trei ani de la recepție! - FOTO

Botoșani: DN 29D, reabilitat cu peste 260 de milioane de lei, s-a surpat la mai puțin de trei ani de la recepție! - FOTO

   Foto: Agerpres

O porţiune din drumul naţional DN 29D, care face legătura între municipiul Botoşani şi Vama Stânca, s-a surpat pe fondul unor alunecări de teren.

Surparea are loc în zona unui viaduct construit pe raza localităţii Drislea din comuna Truşeşti şi s-a produs la mai puţin de trei ani de la reabilitarea şi modernizarea drumului respectiv, relatează Agerpres.

DN 29D, reabilitat și modernizat cu peste 260 de milioane de lei

Conducerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi susţine că drumul este în garanţie, iar constructorul va efectua reparaţiile pe cheltuiala sa.

„Lucrarea este în garanţie. Este o firmă (…) care va interveni în perioada următoare. Între Botoşani şi Ştefăneşti sunt nişte terenuri mai sensibile, mai argiloase şi au probleme de genul acesta, dar se va interveni şi drumul va fi adus la starea iniţială”, a declarat, marţi, pentru sursa citată, directorul DRDP Iaşi, Ovidiu Mugurel Laicu.

Reabilitarea şi modernizarea DN 29D a costat peste 260 de milioane de lei.



*Foto: Agerpres

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...