Trei străzi din municipiu în vizorul aleșilor locali

Trei străzi din municipiu în vizorul aleșilor locali

Cu toate că plătesc taxe și impozite locale la nivel de municipiu, locuitorii de pe 3 străzi din Botoșani trăiesc ca în Evul Mediu. Fără canalizare, gaze naturale sau drumuri cât de cât practicabile, botoșănenii cu rang de orășeni, se plâng de ani de zile de condiții, dar fără niciun rezultat.

“Domnule Primar, pentru a nu știu câta oară vă aduc în atenție, situația locuitorilor de pe străzile Grigore Antipa, Cireșoaia și Cernavodă. După cum bine se știe, botoșăneni din zonă trăiesc în condiții inumane și vă roagă să le transmiteți un termen pentru soluționarea problemelor lor. Un an, doi, cinci ani, dar măcar să știe și ei și fără să vă legați de fostele mandate ale lui Flutur, a declarat consilierul local, Andrei Amos.

Primarul Cosmin Andrei a precizat că știe situația din zona celor trei străzi, dar nu poate lansa un termen, ținând cont de faptul că zona respectivă arată așa de ani de zile, fără că nimeni să intervină în vreun fel.

În acest moment nu pot lansa un termen, dar vreau să vă spun că până la finele anului viitor vom avea un proiect tehnic, a precizat edilul municipiului.

 

Spune-ne opinia ta