Sala Polivalentă "Elisabeta Lipă" ar putea deveni centru de vaccinare

Sala Polivalentă "Elisabeta Lipă" ar putea deveni centru de vaccinare

Inspectorul școlar general, Ada Macovei, care este și consilier local, a solicitat primarului Cosmin Andrei, relocarea centrelor de vaccinare de la nivelul sălilor de sport din municipiul Botoșani.

Anul școlar va începe peste puțin timp și aceste săli de sport trebuie repuse în circuitul lor firesc. Elevii trebuie să beneficieze de aceste săli de sport și ar trebui să se găsească fonduri pentru relocarea centrelor de vaccinare. Am avut discuții și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică și consider că o soluție ar fi amenajarea unui centru de vaccinare s-ar putea realiza în incinta Sălii Polivalente, a declarat consilierul municipal, Ada Macovei.

În replică, primarul Cosmin Andrei s-a arătat deschis propunerii lansată de alesul liberal, dar totul depinde de Prefectură.

Decizia nu ne aparține. Suntem în dialog cu reprezentanții Prefecturii și în funcție de ce propun dumnealor vom găsi o soluție. Nu este nevoie de o hotărâre de Consiliu Local și avem fondurile necesare pentru relocarea centrelor de vaccinare. Voi susține și voi sprijini această inițiativă, a precizat edilul municipiului, Cosmin Andrei.

Soluția propusă de Ada Macovei este amenajarea unui centru de vaccinare în incinta Sălii Polivalente “Elisabeta Lipă”, variantă agreată și de municipalitate, decizia finală urmând a fi luată de către reprezentanții Prefecturii și cei ai Direcției de Sănătate Publică.

 

 

Spune-ne opinia ta