Trei oferte depuse de 21 de firme pentru reabilitarea Teatrului „Mihai Eminescu” (video)

Trei oferte depuse de 21 de firme pentru reabilitarea Teatrului „Mihai Eminescu” (video)

Un număr de 21 de operatori economici, grupați în trei asocieri, și-au depus oferta în cadrul procedurii de licitație pentru reabilitarea și consolidarea Teatrului „Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani, a declarat, marți, într-o conferință de presă, primarul orașului, Cosmin Andrei.

„Am o veste bună pentru botoșăneni, pentru toată lumea: avem trei oferte pentru această licitație, oferte care au fost depuse de un număr total de 21 de operatori economici, asociați în mai multe forme. Avem trei asocieri. (...) Aceste firme au depus oferte sub valoarea estimată, care a fost transmisă, astfel încât putem demara următoarele etape, care privesc evaluarea din punct de vedere tehnic și din punct de vedere financiar. Dacă nu avem contestații în ceea ce privește rezultatul evaluării, putem emite spre sfârșitul acestui an ordinul de începere a lucrării”, a afirmat Andrei.

În continuare, o echipă de specialiști, incluzând experți în proiectare și construcții civile, va evalua din punct de vedere tehnic documentațiile depuse, urmând a fi stabilite ulterior candidaturile eligibile ale constructorilor și ofertele financiare.

„Îmi doresc o firmă serioasă, care să respecte graficul de execuție a lucrărilor, pe care l-am înaintat. Și în evaluarea ofertelor tehnice vom avea experți cooptați din exterior, astfel încât să avem toată expertiza, să nu mai avem lucruri de descoperit la teatru. Ce a fost de descoperit, s-a descoperit până acum, prevăzut sau neprevăzut. Încă nu am selectat experții. În primul rând, ne-am gândit la o persoană din echipa care a proiectat Teatrul și apoi un expert din domeniul construcțiilor civile care va face parte din echipa care va face evaluarea tehnică”, a adăugat primarul municipiului Botoșani.

Potrivit unei centralizări furnizate de angajații Primăriei, au fost depuse oferte de următoarele grupări: asocierea Conest SA –  Otis Star Grup SRL Iași, cu 3 subcontractanți (SC Imeco SRL Iași, SC Clima Therm Center SRL Iași și SC Cleemann Lift Ro SRL București), asocierea D&D Construct SRL Botoșani – SC Aedificium Projektentwicklung SRL Cluj Napoca, cu 3 subcontractanți (SC Intelitech Group SRL Botoșani, SC Meridian SRL Botoșani și SC Sigma Instal Gaz SRL Botoșani) și asocierea SC Sud Est Costruct SRL București – SC Romconstruct Holding Grup SA București –  SC IGV Construct & Consulting SRL București – SC Low Consulting M&A SRL Botoșani – Meșteri Pricepuți SRL Jilava, cu 6 subcontractanți (sc Lift Service SRL Suceava, SC Art & Consulting Engineering SRL București, SC Netcom Activ SRL Suceava, SC CMV Quality Instal SRL Craiova, SC Eliena Epcon SRL Dorohoi, SC Quad Still Paint SRL București).

Reabilitarea și consolidarea Teatrului „Mihai Eminescu” reprezintă o investiție de 33,5 milioane de lei. Perioada de execuție pentru reabilitarea teatrului este de 24 de luni, iar contractul de finanțare are ca termen final luna decembrie a anului 2023.

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta