Trafic restricționat pe Calea Națională, pentru lucrările de instalare a semaforizării inteligente

Circulația rutieră va fi restricționată, miercuri, pe Calea Națională, pe segmentul cuprins între Casa Cărții și sensul giratoriu de la Bazar, pentru execuția lucrărilor de amenajare a semaforizării inteligente, anunță Primăria municipiului Botoșani, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, traficul va fi oprit la ora 17:45, urmând ca circulația să fie reluată în cursul aceleiași zile.

„Rugăm participanții la trafic să evite zona menționată și să folosească rute alternative”, a transmis primarul Cosmin Andrei, conform comunicatului.

Directorul general al SC ICE Computers SRL, Mihai Sorin Popovici, a precizat că „lucrările vor necesita folosirea de utilaje specifice care vor produce zgomot, fapt pentru care ne cerem scuze pentru disconfortul creat”.

Lucrările, care au debutat deja de săptămâna trecută pe Bulevardul Mihai Eminescu, se desfășoară în cadrul proiectului „Semaforizare inteligentă a trecerilor de pietoni situate în Calea Națională – zona BRD și Bulevardul Mihai Eminescu – zona monument Parcul Mihai Eminescu”, pus în aplicare de SC ICE Computers SRL.

Valoarea contractului este de 298.792 lei fără TVA.

Lucrările presupun, printre altele, montări de țevi de protecție și cabluri subterane, consolidare stâlpi sau refacerea suprafețelor carosabile și trotuarelor.

Traseele electrice pentru semaforul de pe Calea Națională vor fi îngropate iar cele de pe Bulevardul Mihai Eminescu vor fi instalate aerian, pe stâlpi metalici.

Instalațiile de semaforizare vor include lămpi LED de mare intensitate cu aprindere instantanee de iluminat stradal, semafoare de vehicule, semafoare pentru pietoni, semafoare acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere, butoane pietonale și indicatoare prevăzute cu LED-uri verzi, respectiv automate de dimensiuni reduse.️

 

Spune-ne opinia ta