Reprezentanții municipalității intenționează să introducă un sistem care să permită plata taxei pentru parcările cu plată și prin intermediul telefonului mobil.
Viceprimarul Cosmin Andrei a precizat că se are în vedere achziționarea unei aplicații care să fie folosită nu doar pentru plata tarifelor ci pentru transmiterea unor mesaje către posesorii de autoturisme.
"Îmi doresc ca Eltrans, operatorul care se va ocupa de acest serviciu, să achiziționeze o aplicație, dacă nu va fi în primul an de activitate cu siguranță va fi în al doilea an. Lucrăm la transmiterea acestei obligații de a avea aplicația prin care să se poată face plata parcării și mi-aș dori foarte mult să se poată atenționa cetățenii a căror mașini urmează să fie ridicate dacă aceștia se regăsesc în baza noastră de date și și-au dat acordul în acest sens. Este prevăzut în legislație, chiar dacă proprietarul a ajuns la mașină trebuie să plătească jumătate din tarif", a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.
Parcările vor fi din nou cu plată odată cu intrarea în vigoare a regulamentului ce reglementează activitatea de blocare și ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar. Se estimează că acest regulament va fi aprobat în luna iunie-iulie a acestui an.
O astfel de inițiativă a mai existat când erau cu plată anumite parcări din municipiul Botoșani dar nu s-a mai concretizat.