„Ședințe în stradă” reluate de primar. Cetățenii sunt încurajați să participe

„Ședințe în stradă” reluate de primar. Cetățenii sunt încurajați să participe

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a reluat întâlnirile cu cetățenii, deplasându-se în cartierele orașului pentru a consulta opiniile acestora vizavi de aspecte ce țin de administrația locală.

Însoțit de viceprimarul Bogdan Buhăianu, edilul s-a deplasat pe străzile Ion Creangă, Cornului, Pârâului, și Busuiocului, precum și la Asociația numărul 52, motivat de „nenumăratele mesaje primite”, după cum a menționat acesta.

„Problemele semnalate de dumnealor au fost dintre cele mai diverse, aceștia comunicându-mi atât problemele cât și posibilele rezolvări identificate. Aceasta nu va fi singura vizită pe care o voi face și, cu această ocazie, încurajez botoșănenii să participe la astfel de întâlniri, unde să își spună problemele cu care se confruntă zilnic. Discuțiile cu cetățenii sunt cele mai benefice pentru o administrație locală sănătoasă. Încă o dată s-a  dovedit că cei mai buni consilieri ai unui primar sunt chiar cetățenii care își doresc să transforme orașul într-unul de care să fie mândri”, a declarat Cosmin Andrei.

Printre temele aduse în discuție de către cetățeni se numără locurile de parcare, salubrizarea și semnalizarea rutieră.

 

Spune-ne opinia ta