VIDEO: Un sector din Autostrada Moldovei va tranzita județul. CJ solicită transformarea drumului Botoșani-Suceava în extensie a A7

VIDEO: Un sector din Autostrada Moldovei va tranzita județul. CJ solicită transformarea drumului Botoșani-Suceava în extensie a A7

Autoritățile din Botoșani solicită transformarea drumului expres ce face legătura cu municipiul Suceava, segment al Drumului Național 29, în extensie a Autostrăzii A7, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean (CJ), Doina Federovici. 

Oficialul a anunțat că inițiază discuții cu reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și a lansat un apel public către premierul Florin Cîțu, care va efectua sâmbătă o vizită în Botoșani, și către reprezentanții județului în Parlament, în vederea susținerii și identificării soluțiilor optime de implementare a proiectului.

„În guvernarea PSD am militat și am reușit să includem în cadrul Master Planului General de Transport al României realizarea drumului expres dintre Botoșani și Suceava, motivată de faptul că actualul drum național DN29 urmează ca anul viitor să depășească Debitul Admisibil de Vehicule. Vorbim de un Master Plan care a fost făcut în urmă cu șase ani și a cărui date de trafic sunt depășite, date fiind evoluția economică a zonei, dar și explozia parcului auto din cele două județe. Recensământul de trafic care se realizează în acest an va confirma acest lucru. În contextul vizitei pe care mâine domnul premier Florin Cîțu o va face la Botoșani îi adresez public solicitarea de a susține transformarea Drumului Expres Suceava – Botoșani într-un sector de autostradă așa cum a făcut-o și în cazul sectorului Pașcani – Suceava. Considerentele sunt aceleași, iar locuitorii județului Botoșani nu trebuie tratați ca români de rangul doi”, a afirmat Doina Federovici.

Ea a explicat o serie de avantaje economico-sociale pe care le constituie construirea unui sector de autostradă între Botoșani și Suceava. Pe de o parte, accesul direct pe Autostrada A7, care ar asigura ulterior deschidere și către Autostrada „Unirii” (A8), include județul Botoșani într-o rețea modernă de transport care să fie garanția dezvoltării economice a zonei și a recuperării decalajelor istorice. Transformarea într-un drum de mare viteză presupune, potrivit liderei CJ Botoșani, reducerea cheltuielilor de exploatare a vehiculelor, a timpului de parcurs și a pierderilor aferente acestuia, un grad sporit de siguranță și reducerea poluării mediului.

„În aceste condiții, indiferent de poziția pe care o va avea domnul premier Florin Cîțu față de acest proiect de transformare a drumului expres Suceava – Botoșani într-un sector de autostrada, sunt determinată, ca președinte al Consiliului Județean Botoșani, să inițiez discuții cu reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Este o oportunitate pe care nu trebuie să o pierdem mai ales în contextul în care costurile acestui sector sunt modice, pentru că vorbim de o autostradă care nu pune probleme tehnice din punct de vedere al reliefului și pe o distanță foarte scurtă”, a arătat președintele CJ Botoșani.

Ca termen de comparație, valoarea estimată a drumului expres prevăzut în Master Planul de Transport este de 125 de milioane de euro. Transformarea în sector de Autostrada va presupune o actualizare a costurilor, care însă poate fi acoperită din sumele alocate în Planul Național de Redresare și Reziliență sau din viitorul Program Operațional Infrastructură Mare.

„Trebuie doar să existe voință politică. Pentru că interesul botoșănenilor este mai presus de orice, voi iniția întâlniri cu toți reprezentanții partidelor politice pentru a face front comun în vederea susținerii acestui proiect. Îi voi invita pe toți parlamentarii de Botoșani la discuții pentru a identifica împreună cea mai bună cale de urmat. De asemenea, avem în plan discuții și cu președintele Consiliului Județean Suceava, domnul Gheorghe Flutur, pentru că interesul este comun și ar constitui un avantaj pentru dezvoltarea ambelor județe.

Este un proiect, e drept foarte ambițios, într-un stadiu incipient, dar orice lucru măreț începe cu un proiect ambițios. Până acum, județul Botoșani a dus lipsă de astfel de proiecte și avem ambiția să urnim lucrurile, să punem bazele unei dezvoltări durabile a județului. Suntem conștienți că este un drum lung, foarte greu, în care vom întâlni multe piedici, dar este un drum pe care va trebui să-l facem împreună, politicieni, societate civilă și oameni de afaceri, pentru că, altfel cu siguranță, nu vom reuși”, a adăugat Doina Federovici.

Un sector de 6,5 km din Autostrada Moldovei va tranzita comuna Tudora

De asemenea, vineri, oficialul a semnat certificatul de urbanism necesar „Elaborării Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic de Execuție pentru Autostrada Pașcani – Suceava”, parte a Autostrăzii A7, care va uni Nordul Moldovei de București.

Acest sector de autostradă va tranzita și județul Botoșani, în comuna Tudora, pe o porțiune de 6,5 kilometri, și va fi prevăzut cu un nod rutier de legătură cu Drumul Județean DJ 208C, Botoșani – Vorona – Joldești – Liteni. Intrarea și ieșirea din autostradă se vor face la Roșcani, nodul rutier fiind conceput ca o girație cu o legătură de un kilometru până la drumul județean.

Există, deci, perspectiva ca municipiul Botoșani să se conecteze la Autostrada A7, iar distanța de parcurs pe drumurile județene ar fi doar de 27 de kilometri”, a precizat Federovici.

Nodul din Pașcani va deveni important pentru traficul spre Sud, prin intermediul Autostrăzii Moldovei (A7), Suceava – Pașcani – Bacău – Buzău – Ploiești – București și spre Vest prim intermediul Autostrăzii „Unirii” (A8), Ungheni – Iași – Pașcani – Târgu  Neamț – Târgu Mureș.

 

 

 

Spune-ne opinia ta